Echipa nationala Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României
Ianis Hagi a plecat de la Constanţa pentru a doua oară în carieră în 2019 şi s-a transferat la Genk, în Belgia, pentru o sumă de 3,5 milioane de euro. Spartak Moscova, însă, a oferit pentru tânărul fotbalist român 12 milioane de euro la acea vreme, dar oferta a fost refuzată de către Gică Hagi.
Dezvăluirea a fost făcută de Gică Popescu, preşedintele Farului Constanţa, la emisiunea "În Faţa Ta", de la Digi24.
"Ianis a avut ofertă de 12 milioane de euro de la Spartak Moscova! Eu am negociat-o. De ce nu s-a făcut? N-a vrut Gică. Gică a urmărit întotdeauna proiectul sportiv. A ales proiectul sportiv. Genk era în Liga Campionilor și a zis că 'vreau ca el să joace în Liga Campionilor'.
În partea cealaltă era Spartak Moscova, care oferea 12 milioane de euro și nu se oprea acolo. În momentul în care le-am zis că a căzut transferul, proprietarul clubului, care era unul dintre acționarii de la Lukoil, a sunat și a zis: 'Vin cu avionul la Constanța, dacă e problema de bani. Vin cu avion privat ca să renegociem'.
Eram la 12 milioane de euro atunci. Și Gică a zis 'Nu, să nu vină! Ianis se duce la Genk pe 3,5 milioane!'. La Spartak avea un salariu 4-5 mai mare decât a luat în partea cealaltă. Nu știi ce s-ar fi întâmplat la Spartak, ce ar fi făcut acolo. E greu de spus”, a spus Gică Popescu.
De la Genk, Ianis Hagi s-a transferat la Glasgow Rangers în Scoţia. Deşi a impresionat la început pe Ibrox Park, Hagi jr s-a accidentat şi a lipsit un an de pe teren. La revenire, nu şi-a mai regăsit forma şi a fost împrumutat la Deportivo Alaves, însă nu a reuşit să se impună nici în Primera Division.
Lipsa jocurilor ar putea să ducă la neconvocarea lui Ianis Hagi la echipa naţională pentru EURO 2024.
"Nu poți să spui că a reușit - poți să spui de un jucător că a reușit în momentul în care este titular incontestabil - așa cum a spus-o și Gheorghe Hagi că se aștepta să fie... eu zic că nu a reușit.
Nu sunt avocatul lui Ianis, nu sunt avocatul nimănui. Mi-aș dori doar să nu ajungem în situația în care cine țipă mai tare, sau cine strigă mai tare să fie convocat. Sunt sigur că nu se va întâmpla asta, pentru că este decizia selecționerului și este răspunderea lui. Îmi doresc ca el să fie singurul răspunzător pentru lotul pe care îl va face și pentru echipa pe care ne-o va arăta la primul meci. Îmi doresc o echipă națională care să crească de acum și până la Euro", a declarat Raul Rusescu la GSP Live.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...