Superliga Romaniei Marius Măldărăşanu a vrut să demisioneze de la Hermanstadt, dar nu a fost lăsat
Hermanstadt a învins-o pe U...
Ianis Hagi a mărturisit că formația la care s-a simțit cel mai bine rămâne Farul Constanța, întrucât s-a format ca jucător profesionist și datorită succeselor din Cupă și Supercupă. De asemenea, el a menționat că la nivel internațional, Rangers rămâne clubul pe care îl nominalizează în această categorie.
„Farul Constanța - în România. M-au făcut jucătorul care sunt acum și m-au ajutat să ajung la acest nivel. Tot ce știu despre fotbal este de acolo. Am reușit să câștigăm Cupa și Supercupa în România.”, a spus Hagi despre clubul constănțean.
„La nivel internațional, evident, aș spune Rangers până acum, pentru că este locul unde am avut cel mai mare succes individual și colectiv, am avut acolo doi antrenori grozavi, legende ale fotbalului. Am avut mult succes împreună acolo și, în plus, dragostea fanilor este incredibilă”, a continuat Ianis să declare despre clubul la care ar urma să se întoarcă în vară.
Ianis Hagi a făcut câteva declarații privind greutatea pe care o are numele tatălui său, Gheorghe Hagi, considerat cel mai bun jucător român din istorie și totodată, despre constanta comparație în spațiul public a celor doi.
„Ori încerci să te obisnuiesti și să profiți, ori va apăsa foarte tare pe umerii tăi! Am învățat de la o vârstă fragedă să folosesc acest lucru în avantajul meu și este ceva care mă motivează zi de zis să fiu mai bun ca fotbalist și ca om”, a spus Ianis despre dificultățile pe care le întâmpină. De asemenea, el a mai afirmat că numele tatălui său reprezintă și o motivație, mai ales că este conștient de faptul că așteptările privind cariera sa fotbalistică sunt mari: „Pentru mine, este o motivație în viața mea de zi cu zi. Este ambiția mea să mă descopăr ca fotbalist și este ceea ce mă împinge la limită. Mă trezesc în fiecare dimineață știind că așteptările sunt mari.”
Ianis a vorbit și despre experiența sa ca parte a echipei de fotbal a României, dar și despre marile provocări care au survenit în urma participării sale la lotul național. El a mărturisit că un moment foarte dificil din cariera sa, ca jucător de națională, a fost în momentul în care a evoluat de la echipa de juniori, la cea de seniori: „Cred că trecerea de la sub-21 la echipa de seniori. Au fost câțiva ani în care nu am avut prea mult succes. Am pierdut câteva meciuri, câteva calificări, ceea ce evident nu este bine. Am primit multe critici din toată țara!”
„Dar trebuie să reușești să depășești momentele astea. Oamenii te vor judeca, dar trebuie să te concentrezi pe munca ta, să ai încredere în talentul tău și în ceea ce poți face.”, a mai spus Ianis.
De asemenea, Hagi a mai afirmat că prin multă muncă, el și coechipierii săi au reușit să califice România la competiția din Germania, din această vară: „Am muncit mult și am avut răbdare. Știam că vor veni clipe mai bune. Pentru noi, din fericire, a sosit momentul anul acesta și ne-am calificat la Euro.”
Hermanstadt a învins-o pe U...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Manchester City a fost...
Universitatea Cluj a pierdut...
Rapid şi CFR Cluj au remizat,...
Hermanstadt a învins-o pe U...
Manchester City a fost...
Naţionala de handbal feminin a României a pierdut şi al...
Universitatea Cluj a pierdut...