Superliga Romaniei Ianis Hagi şi Andrei Ivan, doriţi de Rapid. Viorel Moldovan şi Dan Şucu au confirmat. Florin Niţă nu poate veni la Rapid
Data publicării:
Viorel Moldovan şi Dan Şucu au confirmat interesul Rapidului pentru Ianis Hagi şi Andrei Ivan, care ar putea reprezenta două lovituri extrem de importante în această vară. 

Pentru Andrei Ivan, Universitatea Craiova ar dori 1,3 milioane de euro, în timp ce pentru Ianis Hagi se poartă discuţii. Viorel Moldovan anunţă, însă, că e important şi ca decarul României de la EURO 2024 să îşi dorească să vină în Giuleşti. 

"Ianis Hagi este un jucător de mare valoare şi cred că orice club şi-l doreşte. Vom vedea, avem anumite discuţii din acest punct de vedere, vedem cum vor decurge. Eu sper să fie şi el interesat să vină la Rapid. Ăsta e lucrul cel mai important până la urmă. Dar e normal, cine nu şi l-ar dori", a declarat Viorel Moldovan. 

"Ca un răspuns, da, ni-l foarte dorim", a intervenit şi Dan Şucu. 

În ceea ce îl priveşte pe Andrei Ivan, Viorel Moldovan a spus că "da, există interes, sunt anumite discuţii şi din acest punct de vedere. După ce vom analiza mai mult acest lucru, vom vedea ce se va întâmpla. Vom discuta cu Marius, să vedem şi doleanţele lui, ce intenţionează, ce preferă, şi vom lua o decizie"

Marius Şumudică anunţă că Florin Niţă nu poate veni la Rapid 

În această vară s-a scris că Florin Niţă ar fi fost dorit de Rapid, dar în cele din urmă a fost adus Benjamin Siegrist, de la Celtic. Marius Şumudică spune că Rapid este acoperită la postul de portar. 

"În momentul de faţă, suntem acoperiţi la această poziţie. Eu nu am făcut diferenţe niciodată. Există portarul care a fost adus şi care a lucrat cu Neil Lennon, dar pentru mine nu contează, cât timp e profesionist şi apără bine. Mai este Aioani şi îl mai avem şi pe Bogdănel (n.r. Bogdan Ungureanu) care creşte şi este alături de noi. Sunt 3 portari în care eu am încredere. 

Din păcate pentru Florin, care este un băiat deosebit şi un portar extraordinar, suntem acoperiţi şi nu face subiectul unui transfer la Rapid", a completat Marius Şumudică. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel