Superliga Romaniei Ianis Stoica, declaraţie de dragoste pentru Rapid? Ce a spus atacantul naţionalei U21 după succesul cu Elveţia din Giuleşti
Data publicării:
Ianis Stoica a avut numai cuvinte de laudă la adresa Rapidului, după ce echipa naţională U21 a învins Elveţia cu 3-1 în Giuleşti şi s-a calificat direct la EURO 2025. 

"Îmi place aici, stadion frumos, echipă frumoasă (n.r. Rapid), galerie incredibilă. Sper să intre în play-off”, a spus Ianis Stoica, după meciul din Giulești.

Ianis Stoica, acid la adresa elveţienilor, dar şi la adresa celor de la U Cluj 

”Chiar înainte de meci ne uitam pe cotele elvețienilor. Nici nu știu cine le dă cotele alea, niște sume fabuloase, dar astăzi nu au mișcat în fața noastră. Consider că trebuie să fim mult mai respectați în Europa.

Probabil și din această cauză plecăm mereu cu șansa a doua, că ăia sunt cotați mai bine. Nu există așa ceva, consider că suntem peste multe echipe din Europa, doar că ne trebuie puțin curaj.

Au calitate, nu pot spune altceva, dar mi se pare că suntem peste ei. OK, înțeleg că e Elveția, dar România e peste.

Nu e ușor ca de la o echipă de play-out să te impui la U21 și să joci cu astfel de adversari. Consider că trebuie să fiu mai respectat și să se vorbească un pic mai mult și despre mine. Mă simt bine, sunt respectat la Sibiu, dar când va veni momentul voi pleca. Afară, nu mai vreau în țară.

Am făcut alegeri... și când am plecat de la U Cluj s-a vorbit, că nu știu ce... Ca să zic acum adevărul, am fost scos din echipă în cantonament. Nu am fost absolut deloc respectat și de asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, s-a aruncat mult în mine.

Am vrut să vorbesc despre asta, a fost o alegere înțeleaptă și mă simt foarte bine la Sibiu. Dar acum simțeam că e momentul să vorbesc și despre mine un pic. Consider că trebuie să mi se dea mai multă încredere”, a declarat Ianis Stoica.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel