Fotbal international În 2023 s-au vândut 225.000 de "mini Haaland"
Data publicării:
Starul norvegian al lui Manchester City a câştigat o sumă impresionantă din aceste articole. 

Starul norvegian Ering Haaland (Manchester City) a vândut în 2023 un număr de 225.000 de figurine cu imaginea sa, în valoare totală de 600.000 euro, transmite EFE.

Din cele 225.000 de 'mini Haaland', perfecţionate în designul lor cu modelare 3D de către compania Minix, un startup spaniol cu sediul la Madrid, 75.000 au fost vândute în Marea Britanie, ţara în care joacă, iar celelalte 150.000 în alte ţări. Norvegia, Israel, China şi Statele Unite ale Americii se numără printre pieţele interesante pentru aceste figurine de colecţie de 12 cm înălţime.

La campania sa de Crăciun de promovare a unui brand aerotermal care a inundat străzile din Madrid în mediile publicitare, se adaugă acum această nouă faţetă comercială, venind în urma unor clasici precum Diego Armando Maradona sau fotbalişti de top precum Leo Messi sau Kylian Mbappe.

Compania spaniolă a avut vânzări de 7,5 milioane de dolari în 2023 şi speră să-şi extindă piaţa în toată lumea pentru figurinele Haaland în 2024.

Febra colecţionarilor de figurine a unor sportivi de renume a cuprins şi Spania, ale cărei exporturi au reprezentat anul trecut 1% din toate jucăriile. În doi ani de existenţă, startup-ul spaniol s-a răspândit în întreaga lume în doar doi ani, dând viaţă unei colecţii unice de figuri de colecţie care acoperă diverse teme.

Piaţa figurinelor personajelor celebre creşte exponenţial. În 2022 valoarea sa a fost de 8 miliarde de dolari şi se estimează că în 2032 această cifră va ajunge la 15 miliarde de dolari.

În Norvegia, Erling Haaland a devenit un fenomen cu 125.000 de figurine vândute. În Spania, figurinele lui Bellingham, Lewandowski, Simeone şi Joaquín conduc clasamentul celor mai bine vândute. Din colecţie nu lipsesc însă şi figurile destinate nostalgicilor precum cele ale lui Pele, Alfredo Di Stefano şi Johan Cruyff, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international AS Roma l-a dat afară pe Daniele de Rossi

AS Roma a rămas fără antrenor, după ce conducerea a...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel