Gimnastică Incredibil! Ce gimnastă i-a „furat” medalia de bronz Anei-Maria Bărbosu, în finala la sol. „A fost decizia arbitrelor”
Data actualizării:
Data publicării:
Gimnastele Ana-Maria Bărbosu și Sabrina Maneca Voinea au luat startul în finala probei la sol, luni, clasându-se pe locul 4, respectiv pe locul 5.

Sportiva română Ana-Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol, luni, în concursul de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în timp ce Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe a cincea poziție.

Pentru câteva minute, Bărbosu a câștigat medalia de bronz, dar gimnasta americană Jordan Chiles a depus contestație, primind o notă mai bună decât cea inițială, care i-a adus și medalia olimpică.

„Am fost pentru două minute pe podium. A fost decizia arbitrelor. Nu știu ce să spun, din ce cauză s-a luat decizia. Ăsta e podiumul acum, nu mai am ce să zic...

A fost un vis împlinit pentru câteva zeci de secunde, apoi arbitrele au decis altceva. Vă dați seama cum mă simt. Nimeni nu știe cât de greu este acest moment pentru mine, nimeni nu știe ce simt eu acum.

Dar și locul patru e bun, nu mă așteptam. Dar e și mai greu să ajungi pe locul trei și apoi să fii dat la o parte...”, a spus Bărbosu, pentru TVR Sport.

Finala la sol a fost câștigată de brazilianca Rebeca Andrade (14.166), în timp ce americancele Simone Biles (14.133) și Jordan Chiles (13.766) au completat podiumul.

Atât Ana Bărbosu, cât și Sabrina Maneca Voinea au fost punctate cu nota 13.700. De precizat este faptul că Sabrina a contestat nota primită, dar aceasta nu a fost modificată.

Clasamentul finalei la sol

1. Rebeca Andrade (Brazilia), 14.166

2. Simone Biles (SUA), 14.133

3. Jordan Chiles (SUA), 13.766

4. Ana-Maria Bărbosu (România), 13.700

5. Sabrina Maneca-Voinea (România), 13.700

6. Alice D'Amato (Italia), 13.600

7. Rina Kishi (Japonia), 13.166

8. Yushan Ou (China), 13.000

9. Manila Esposito (Italia), 12.133

Sabrina a mai participat luni și în finala de la bârnă din concursul de gimnastică artistică, la JO 2024, clasându-se abia pe locul 8, respectiv ultimul. Italianca Alice D'Amato s-a impus în competiție, obținând medalia de aur, cu nota 14.366. Podiumul a fost completat de chinezoaica Yaqin Zhou, cu 14.100 puncte, respectiv medalia de argint, în timp ce conaționala campioanei olimpice, Manila Esposito, a cucerit medalia de bronz (nota 14.000).

Pentru D'Amato și Esposito medaliile obținute în cadrul probei individuale la bârnă reprezintă cea de-a doua medalie la JO de la Paris, după argintul obținut cu echipa.

Sabrina Maneca Voinea, în vârstă de 17 ani, a căzut de două ori de pe bârnă, într-o finală marcată de ratări (Biles, Soares), fiind notată cu 11,733.

România nu a mai obținut o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbașa câștiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Clasamentul finalei la bârnă

1. Alice D'Amato (Italia), 14.366

2. Yaqin Zhou (China), 14.100

3. Manila Esposito (Italia), 14.000

4. Rebeca Andrade (Brazilia), 13.933

5. Simone Biles (SUA), 13.100

6. Sunisa Lee (SUA), 13.100

7. Julia Soares (Brazilia), 12.333

8. Sabrina Maneca Voinea (România), 11.733

România a reușit să își treacă în palmares trei medalii de aur, trei de argint și una de bronz la Jocurile Olimpice 2024, după 11 zile de concurs. Aur au câștigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea și Marian Enache la dublu vâsle masculin și echipajul feminin de 8+1 (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș, Victoria ștefania Petreanu), argintul a fost obținut de Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie ușoară, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber. 

Delegația Chinei este lider în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, în timp ce România a coborât un loc și se află pe a 13-a poziție. Primele trei state sunt China (21-17-14), SUA (19-29-27) și Franța (12-14-18).


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Gimnastică

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...


logo icon Cele mai citite
Agerpres

Becali s-a decis. Patru fotbalişti ai campioanei, scoşi din echipă după remiza cu FCSB

Sursa: Agerpres

Licitaţie internaţională pentru Dennis Man, anunţată de Corriere dello Sport. "Preţul începe de la 30 de milioane"

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

pixel