Fotbal international Instanţa spaniolă cere trimiterea în judecată a lui Luis Rubiales pentru sărutul de la Cupa Mondială
Data publicării:
Judecătorul spaniol responsabil cu ancheta în cazul sărutului forţat impus jucătoarei Jenni Hermoso de către Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei spaniole de fotbal, a cerut, joi, trimiterea în judecată a fostului responsabil, informează cotidianul L'Equipe.


Alături de Rubiales, judecătorul a solicitat trimiterea în judecată şi a fostului selecţioner al echipei feminine de fotbal a Spaniei, Jorge Vilda.

În concluziile anchetei sale, judecătorul a apreciat că sărutul fostului preşedinte al Federaţiei spaniole "nu a fost consimţit", iar Jorge Vilda a făcut "presiuni" asupra jucătoarei pentru a aplana cazul, se arată într-un comunicat al tribunalului Audienţei naţionale.

La finele lunii octombrie, Comisia de disciplină a FIFA l-a suspendat pe Rubiales pentru trei ani din toate activităţile legate de fotbal, la nivel naţional şi internaţional.

Jucătoarea spaniolă de fotbal Jenni Hermoso, sărutată cu forţa de Luis Rubiales, în luna august, după finala Cupei Mondiale, a repetat în faţa justiţiei că acel sărut nu a fost "niciodată consimţit" şi că a fost supusă unor presiuni intense.

Ea a mai indicat că a fost victima "hărţuirii" din partea lui Rubiales şi a anturajului său după titlul mondial câştigat la Sydney, ceea ce "i-a schimbat viaţa, producând o situaţie de nelinişte şi tristeţe".

Acuzat de "agresiune sexuală" şi de infracţiunea de "constrângere", pentru presupusele presiuni asupra fotbalistei, Luis Rubiales a fost audiat deja în septembrie de judecător. De atunci i s-a interzis să se apropie la mai puţin de 200 de metri de jucătoare.

Alte trei persoane, printre care fostul selecţioner Jorge Vilda, au fost puse sub acuzare în acest dosar de judecătorul de instrucţie.

După o recentă reformă a Codului Penal spaniol, un sărut neconsimţit poate fi considerat agresiune sexuală, o categorie penală care reuneşte toate tipurile de violenţă sexuală. Potrivit acuzării, Rubiales riscă o pedeapsă de la o amendă la patru ani de închisoare.

La ceremonia de premiere care a avut loc după finala Cupei Mondiale feminine de fotbal, disputată la Sydney şi câştigată de Spania în faţa Angliei (1-0), Luis Rubiales a sărutat-o pe buze pe Jenni Hermoso, fără consimţământul jucătoarei.

Jenni Hermoso, în vârstă de 33 de ani, a devenit fără să vrea un simbol mondial al luptei pentru egalitatea de gen. Ea a fost aleasă femeia anului 2023 de ediţia spaniolă a prestigioasei reviste americane GQ, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...

Fotbal international Antrenorul Pep Guardiola, pe cale să semneze

Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel