Fotbal international Inter Milano, tot mai aproape de titlul de campioană a Italiei
Data actualizării:
Data publicării:
Inter Milano își consolidează poziția în Serie A, după victoria cu formația Udinese, de luni seară.

Succes după succes pentru Inter, în campionat

Inter Milano este tot mai aproape de al 20-lea său titlu de campioană a Italiei, după ce a învins la limită, în deplasare, cu scorul de 2-1, formația Udinese, luni seara, în ultima partidă a etapei a 31-a din Serie A.

Formația Udinese a deschis scorul în minutul 40, împotriva cursului jocului, prin Lazar Samardzic, care a trimis balonul în poartă, profitând de o neînțelegere între Denzel Dumfries și portarul Yann Sommer.

După pauză, milanezii au restabilit egalitatea în urma unui penalty transformat de Hakan Calhanoglou, după un fault asupra lui Marcus Thuram (55). Inter a marcat golul victoriei în timpul adițional, prin Davide Frattesi (min. 90+5).

Cu șapte etape înainte de finalul sezonului, Inter Milano are un avans de 14 puncte față de ocupanta locului secund, AC Milan, și de 20 de puncte față de Juventus Torino (locul 3).

Elevii antrenorului Simone Inzaghi vor ar putea sărbători cel de-al 20-lea „scudetto” din istoria lui Inter în data de 22 aprilie, pe San Siro, cu ocazia derby-ului cu AC Milan.

Gruparea „nerazzurra”, care a acumulat până acum 82 de puncte, are șanse să doboare, totodată, recordul de puncte totalizate într-o ediție din Serie A, deținut de Juventus din sezonul 2013-2014 (102 puncte), scrie Agerpres.

Rezultate:

- Vineri
Salernitana - Sassuolo 2-2
Au marcat: Candreva (52 - penalty), Maggiore (90+1), respectiv Lauriente (37), Bajrami (44).

- Sâmbătă
AC Milan - Lecce 3-0
Au marcat: Pulisic (6), Giroud (20), Leao (57).

AS Roma - Lazio Roma 1-0
A marcat: Gianluca Mancini (42).

Empoli - Torino FC 3-2
Au marcat: Cambiaghi (6), Cancellieri (74), Mbaye Niang (90+4), respectiv Duvan Zapata (60, 90+1).
Mijlocașul Răzvan Marin - integralist la Empoli, a dat pasa la primul gol al gazdelor; portarul Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC.

- Duminică
Frosinone - Bologna 0-0

Monza - SSC Napoli 2-4
Au marcat: Djuric (9), Colpani (62), respectiv Osimhen (55), Politano (57), Zielinski (61), Raspadori (68).

Cagliari - Atalanta Bergamo 2-1
Au marcat: Augello (42), Viola (88), respectiv Scamacca (13).

Hellas Verona - Genoa 1-2
Au marcat: Bonazzoli (8), respectiv Ekuban (45), Albert Gudmundsson (58).

Juventus Torino - Fiorentina 1-0
A marcat: Gatti (21).

- Luni
Udinese - Inter Milano 1-2
Au marcat: Samardzic (40), respectiv Calhanoglu (55 - penalty), Frattesi (90+5).

Clasament:

1. Inter Milano - 82 puncte
2. AC Milan -  68
3. Juventus Torino - 62
4. Bologna - 58
5. AS Roma - 55
6. Atalanta Bergamo - 50
7. SSC Napoli - 48

...


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA

Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...

Fotbal international Mario Balotelli, pe picior de plecare de la Genoa

Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...

Fotbal international Andrei Raţiu, pasă de gol în campionatul Spaniei

Andrei Raţiu a fost decisiv pentru Rayo Vallecano în...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?