Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Speranţa Simonei Halep acum este să creeze un precedent în modul în care ITIA judecă aceste cazuri de dopaj, pentru ca alţi sportivi să nu mai treacă prin tergiversarea prin care a fost ea nevoită să treacă. O spune Bogdan Stoica, avocatul Simonei.
"Vorbim în primul rând de procedurile care trebuie urmate în fața autorităților care judecă asemenea cazuri. În al doilea rând, e vorba de o atitudine de neînțeles a celor de la ITIA care în loc să caute adevărul, să încerce să găsească varianta cea mai scurtă către o decizie finală, au ales varianta cea mai lungă.
Simona și-a asumat încă din primul moment testele pozitive, iar în decembrie 2022, când am reușit prin experții noștri să identificăm sursa acestei contaminări, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mergem la ITIA și să le propunem să facă testele alături de experții noștri. Le-am propus să testeze împreună suplimentul în forma sa sigilată din același lot, să își ia confortul necesar și apoi să discutăm direct despre sancțiunea care urma să fie aplicată. Potrivit regulamentului, nu contează modalitatea în care substanța respectivă a ajuns în sistemul atletului, ceea ce contează e că a ajuns acolo. Deci simplul fapt că ești pozitiv, chiar dacă nu ai nici o vină, te supune automat unei sancțiuni”, a spus Bogdan Stoica într-un interviu pentru Euronews.
ITIA a suspendat-o iniţial pentru 4 ani pe Simona Halep, după un proces care a durat aproape un an. Sportiva a dat în judecată şi compania care a produs suplimentul contaminat, însă imaginea ei a avut cel mai mult de suferit.
CITEŞTE ŞI ITIA, prima reacţie după ce TAS a redus suspendarea Simonei Halep, de la 4 ani la 9 luni
Cel mai important lucru care trebuia să se întâmple, s-a îmtâmplat. S-a restabilit adevărul. Vom analiza toate opțiunile în perioada următoare. Simona se află în situația unui condamnat pe nedrept care a pierdut aproape tot. A pierdut punctele pe care le avea, a pierdut respectul unei societăți și acest lucru va rămâne în CV-ul ei. A pierdut o mulțime de lucruri.
Litigiul împotriva companiei canadiene va continua. E un fapt, avem testele pozitive ale acelor suplimente. Este vorba de multiple recipiente din același lot.
Speranța intimă a Simonei este ca acest caz să creeze un precedent suficient de puternic încât să genereze niște modificări structurale la nivelul ITIA. Nu avem o garanție că acest lucru se va întâmpla”, a mai spus Bogdan Stoica.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...