Echipa nationala Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României
"Eu n-am făcut altceva decât să-i feresc un pic de aceste pericole. Am citit de curând că patru jucători din echipa națională U17 a Poloniei au plecat din cantonament și s-au îmbătat! Deci vorbim de Under 17. S-au îmbătat! Măi, mie nu îmi vine să cred, pe cuvânt de onoare! Ne lovim de multe anomalii. Noi o să avem generațiile astea de tineri așa cum le educăm.
(n.r. educaţia vine de la părinţi) Și de acolo, și de la școală, și de la cluburi, poate și de la lotul național. Dacă se face așa, totul va fi în regulă. Dacă nu se face și dacă sărim niște etape, nu va fi în regulă.
Acum câteva zile i-am anunțat că nu îi mai primesc în cantonament dacă nu vin cu cărțile și cu caietele ca să învețe.
Păi ce să facă în cantonament? Să butoneze telefonul? Sau să învețe? Să învețe, că se întorc la școală după aceea. Păi o să ajungem până la a-i verifica! E adevărat că este altă viață față de cea pe care am avut-o noi, atracțiile care sunt... E greu să le faci față și să fii echilibrat. Păi poți să te mai duci acum la generațiile tinere și să le spui: „Băi, știi ceva, footbalul de performanță se face cu sacrificii”? Renunți și la aia, și la aia, și la aia... Se uită la tine de parcă ești extraterestru. Altă viață, alte opțiuni, alte deschideri. Noi, în perioada noastră, am avut ce-am avut
Un alt îndemn către ei a fost să ia niște cărți despre fotbaliștii mari, Iniesta, Cruyff, Maradona. Luați mă și citiți! Ia vedeți, ce-au făcut oamenii ăia. Uite, cum a apărut filmul ăsta cu Beckham. Băi, fraților, păi Beckham ăla, când a făcut greșeala aia imensă să lovească un adversar cu piciorul și să ia cartonaș roșu, iar echipa lui să părăsească Mondialul, a suferit incredibil un an. Ce arată ăștia în film e fantastic. Pe unde se ducea, îl înjurau și-l fluierau toți. Păi uitați-vă, citiți, poate vă inspiră ceva!", a declarat Ion Marin pentru Sport.ro.
"Le cer în primul rând să aibă respect. Respect față de competiție, față de tricoul pe care îl poartă. Nu mai sunt la cluburi, ci reprezintă România, e foarte mportant. Faptul că le cântă imnul la vârsta asta de 17-18 ani, e ceva fantastic, e imens. Le-am spus: dacă nu realizați acum, veți înțelege mai târziu ce a însemnat această perioadă pentru voi. Al doilea lucru, le-am spus așa: eu vă cer să jucați doar ce am antrenat. De asemenea, le spun să-și dezvolte personalitatea și creativitatea. „Noi suntem aici să vă ajutăm să vă dezvoltați. Intrați în teren și jucați cu bucurie, cu plăcere. Atunci când voi veți fi foarte mulțumiți de felul în care ați jucat, înseamnă că ne-am atins scopul”. Pot spune că există progrese importante.
Pentru prima dată în viața lor, s-au întâlnit cu echipe de top. Până la turneul final din 2025, trebuie să joace numai împotriva echipelor de top. Am rugat să menținem acest nivel la întâlnirile internaționale. Ei vor acumula, vor învăța. În 1977, Dinamo luase campionatul. Din '77 până în '80, când a început seria aia fantastică, '80-'85, cu trei titluri, cu semifinala de Cupa Campionilor, cu eliminarea lui Inter, noi n-am mai câștigat nimic. Plecaseră mulți jucători impoortanți și rămăseserăm noi, cei mici, cei tineri. Ei, știi ce ne-au făcut? Ne-au dus în turnee în străinătate, unde am jucat împotriva unor echipe foarte puternice, care ne băteau de ne-ndoiau. Până când am echilibrat, am început să câștigăm și noi. Așa s-a născut echipa aceea care a obținut atâtea trofee din 1980 până în 1985 și a făcut meciurile acelea foarte bune în cupele europene. Deci uite că se poate. Trebuie să ai răbdare, să-i crești, să le oferi competiție puternică. Chiar dacă vor fi depășiți, ei vor acumula, vor învăța", a mai declarat selecţionerul.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...