Tenis Giganticul Rafael Nadal și cifrele uimitoare din cariera sa. Spaniolul rămâne „Regele Zgurii”
Jucătoarele române de tenis Irina Bara și Andreea Mitu s-au calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului ITF de la Biarritz (Franța), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.
Bara (29 ani, 233 WTA) s-a impus în fața franțuzoaicei Chloe Paquet (29 ani, 121 WTA), a doua favorită, cu 0-6, 6-3, 6-2, după două ore și 29 de minute de joc.
Bara are acum 3-1 în meciurile directe cu Paquet, după ce fusese surclasată de aceasta la începutul anului, la Hua Hin (Thailanda), cu 6-1, 6-0, în primul tur.
În optimi, Bara o va înfrunta pe chinezoaica Xiaodi You (28 ani, 200 WTA). Scorul este egal în meciurile directe, 1-1, ambele desfășurate la Montevideo (WTA 125), în optimi. În 2021, You s-a impus cu 6-2, 6-4, iar în 2022 Bara a câștigat cu 6-4, 6-2.
Mitu (32 ani, 222 WTA) a eliminat și ea o franțuzoaică, pe Alice Rame (26 ani, 425 WTA) cu 6-4, 6-4, după o oră și 45 de minute. Românca și-a luat astfel revanșa după ce Rame o învinsese în 2023, la Lisabona (ITF), cu 7-5, 6-4, în optimi.
În optimi, Mitu o va întâlni pe principala favorită, maghiara Panna Udvardy (25 ani, 133 WTA). Udvardy a câștigat prima confruntare cu Mitu, la finalul lunii aprilie, în primul tur la Wiesbaden, cu 6-1, 2-6, 6-0.
La dublu, Bara și Mitu s-au calificat în sferturi după o victorie expeditivă, în 58 de minute, în fața surorilor ucrainene Marina și Nadia Kolb, cu 6-1, 6-2. În sferturi, româncele vor primi replica principalelor favorite, rusoaica Maria Kozîreva și kazaha Jibek Kulambaeva, potrivit Agerpres.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...