Fotbal international Litigiul dintre PSG şi Mbappe ajunge la UEFA
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
Prima repriză a fost extrem de spectaculoasă, elveţienii forţând golul care îi putea duce la EURO 2024. După un gol anulat şi două bare, Ruben Vargas a deschis scorul pentru echipa lui Murat Yakin. După revenirea de la cabine, situaţia a fost complet diferită. Israelul a lovit bara în startul reprizei secunde, iar câteva minute mai târziu a cerut un penalty pentru un henţ în careu. Analiza VAR a concluzionat că mingea nu a fost lovită intenţionat cu mâna de fundaşul elveţian, aşa că scorul a rămas 1-0.
În minutul 89, Weissman a egalat pentru Israel, după o fază la care s-a cerut din nou analiza VAR pentru un posibil offside. Arbitrul a validat însă partida. În minutul 93, Fernandes a văzut direct cartonaşul roşu. Fundaşul lui Mainz a avut o intrare cu talpa, direct pe piciorul adversarului.
1-1 a fost şi scorul final al partidei, astfel că Israel vine la 4 puncte de România înainte de meciul direct. Elveţia mai are de jucat cu Kosovo, pe 18 noiembrie, şi cu România, pe 21 noiembrie.
Sâmbătă, 18 noiembrie, tot la Felcsut, Israelul primeşte vizita tricolorilor, într-un meci vital pentru calificare. România are nevoie de minimum un punct pentru a fi sigură de calificarea la EURO 2024. De cealaltă parte, Israelul trebuie să câştige ultimele două partide şi să spere că România va pierde cu Elveţia în ultimul meci, pentru a se califica la turneul final.
"Dacă e să ne referim la meciul cu Israel, cu siguranţă este un meci decisiv, atât pentru noi, cât şi pentru Israel. E un meci decisiv pentru calificare, dar sunt încrezător că jucătorii noştri vor avea capacitatea de a ne face bucuroşi la finalul acestei călătorii spre calificarea la EURO. Pentru că această campanie chiar a fost asemenea unei călătorii de descoperire, în care am văzut o îmbunătăţire a performanţei individuale a fiecărui jucător, dar şi a echipei în ansamblul său. Este un meci decisiv şi pentru noi şi pentru ei, chiar dacă Israelul mai are această şansă a calificării din Liga Naţiunilor. Suntem încrezători că jucătorii noştri vor reuşi să ne facă bucuroşi la finalul acestei companii", a declarat Răzvan Burleanu săptămâna trecută.
Clubul francez de fotbal Paris Saint-Germain a...
Jurnalistul specializat în...
Dennis Man ar putea face...
Italianul Mario Balotelli este aproape de plecarea de...
Andrei Raţiu a fost decisiv pentru Rayo Vallecano în...
Internaționalul român Radu...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...