Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Jaqueline Cristian (25 de ani, locul 83 WTA) a fost învinsă de rusoaica Daria Kasatkina (26 de ani, locul 11 WTA), scor 6-7 (4), 6-2, 6-3, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Charleston.
Meciul a fost unul maraton, de aproape 3 ore, în care românca și-a arătat valoare pe care a atins-o în aceasă săptămână, în care s-a confruntat și cu alte jucătoare de top. Pe parcursul său de la Charleston, Cristian a reușit să elimine semifinalista de anul trecut de la US Open, pe americanca Madison Keys, apoi pe Emma Navarro, cap de serie 10, ambele meciuri fiind de trei seturi.
Jaqueline Cristian și Daria Kasatkina aveau o singură confruntare înainte de meciul de vineri, în turul secund de la Doha, în 2022, când românca a abandonat în setul al doilea, la scorul de 2-2, după ce îl câștigase, clar, pe primul, cu scorul de 6-2.
Sfertul de finală de la Charleston, dintre Cristian și Kasatkina, a avut un prim set extrem de echilibrat, cu o revenire în forță a rusoaicei în setul secund.
Seeking her first clay-court semifinal on Tour ????
— wta (@WTA) April 5, 2024
Jaqueline Cristian takes a topsy-turvy opening set over Kasatkina in Charleston.#CharlestonOpen pic.twitter.com/yHt9rBvmyM
În setul decisiv, balanța forțelor s-a înclinat spre Kasatkina, care a jucat mult mai bine decât în primele două acte, în timp ce românca și-a scăzut din ritmul de joc. Kasatkina a încheiat meciul pe serviciul româncei.
În semifinale, Daria Kasatkina se va conftunta cu învingătoarea dintre Jessica Pegula și Victoria Azarenka.
Don’t worry, we’ll transcribe it ????
— Credit One Charleston Open (@CharlestonOpen) April 5, 2024
“Charleston Forever ???? What the Vlog!”@DKasatkina ???? #CharlestonOpen
(P.S. head to Dasha’s YouTube channel!) pic.twitter.com/FobMJdXFie
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...