Grand Slam Jaqueline Cristian uimeşte la Australian Open: Wow! Poţi să fii în jurul locului 100 şi să ajungi în semifinale
Data publicării:
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul III la Australian Open şi uimeşte specialiştii. 

Suedezul Mats Wilander s-a declarat impresionat de jocul sportivei din România.  

"Wow. Este destul de uimitor pentru o jucătoare clasată de obicei înspre locul 100. Cred că ceea ce înțelegi din aceste meciuri și din aceste situații este că toate jucătoarele sunt de fapt foarte bune. Poți să fii literalmente în jurul locului 100 în lume și poți ajunge într-o semifinală într-un Grand Slam.  

Cred că asta trebuie să înțeleagă aceste jucătoare: că sunt atât de apropriate valoric și că trebuie doar să fie suficient de constante pentru a fi în discuție în fiecare săptămână. Dacă ești suficient de bună și de constantă, vei obține victorii. Deci, dacă poți ajunge în turul trei la Australian Open, nu există nici un motiv pentru care nu ai fi capabilă de a merge mai departe în sferturi în semifinale", a declarat Mats Wilander, expert Eurosport pe Australian Open.

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în premieră în runda a treia a unui turneu de Mare Şlem, joi, la Melbourne, după ce a dispus cu 7-5, 7-5 de italianca Lucia Bronzetti, la Australian Open.

Jaqueline Cristian (26 ani, 82 WTA) s-a impus după două ore şi patru minute de joc în faţa italiencei, atingând în premier turul al treilea la Melbourne.

În primul set, românca a reuşit un break la scorul de 4-3, dar imediat şi-a pierdut serviciul, găsind totuşi resurse să îşi adjudece setul cu un ghem contra serviciului. În actul secund, Jaqueline Cristian a condus cu 3-0, dar a pierdut patru ghemuri consecutive. Românca a egalat cu un break, iar apoi a încheiat conturile tot contra serviciului.

Dacă situaţia la erorile neforţate a fost echilibrată (28 Jaqueline, 27 Lucia), Cristian a fost net superioară la winners, cu 26-8.

Jaqueline Cristian are acum 5-1 în meciurile directe cu Bronzetti (26 ani, 76 WTA).

Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 290.000 de dolari australieni şi 100 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe germanca Eva Lys (lucky loser), care a dispus joi de Varvara Gracheva (Franţa), cu 6-2, 3-6, 6-4, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Grand Slam

logo icon Articole similare

Grand Slam Victor Cornea, eliminat de la Australian Open în turul II

Tenismenul român Victor Cornea a fost învins în turul...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: ascotelul.ro

Iustin Popescu, mesaj pentru suporterii Oţelului înainte de reluarea campionatului: Sunt al 12-lea jucător

Facebook FC Botoşani

FC Botoşani a transferat un fundaş din Liga III din România

Sursa: Agerpres

Ovidiu Burcă anunţă că Oţelul mai face 2 transferuri în această iarnă. Bonilla şi Novak nu intră cu Petrolul

Sursa: Agerpres
EXCLUSIV

Legea Novak ar putea să dispară din sport. Noul preşedinte ANS anunţă noi consultări cu federaţiile şi vine şi cu o propunere

pixel
Iti place noua modalitate de votare pe DCSport.ro?