Echipa nationala Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României
Primul jucător român transferat la o echipă importantă de Giovanni Becali a fost Florin Răducioiu, după Campionatul Mondial din 1990, din Italia. Însă impresarul spune că primul mare transfer intermediat de el a fost câştigătorul unui Balon de Aur, bulgarul Hristo Stoichkov.
"Pentru mine, primul a fost Stoichkov. Din România, da, primul jucător a fost Răducioiu. Nici nu se terminase Mondialul din 1990. Apoi a urmat Ionuţ Lupescu, Timofte, Mişa Klein.
Cel mai mare jucător... pot să spun altul decât Hagi? Sau Stoichkov? Ăla a luat Balon de Aur. A fost visul meu să am 2 fraţi simultan într-o echipă, şi i-am avut. Pe Adrian Ilie şi Sabin Ilie la Valencia.
La Barcelona, i-am avut pe Stoichkov şi Hagi. Şi, culmea, a mai fost un român, Gică Popescu. Şi apoi au devenit cumnaţi. Aveam o relaţie extraordinară cu Cruyff. El mi-a zis "mi-i aduci pe Hagi şi Popescu". Eu îi spuneam că nu mă înţeleg cu preşedinţii cluburilor unde erau ei, Cruyff îmi spunea să insist şi să cer ce vreau, că trebuie să mi se dea", a declarat Giovanni Becali la podcastul lui Damian Drăghici.
Gheorghe Hagi s-a transferat la Galatasaray Istanbul în 1996 şi a jucat acolo până în 2001. A câştigat 4 titluri de campion (1996–97, 1997–98, 1998–99, 1999–00), 2 cupe ale Turciei (1998-99, 1999-00) și Supercupa Turciei de 2 ori (1996, 1997). În 2000 a conducs echipa spre câștigarea Cupei UEFA, sub comanda lui Fatih Terim (în finală a fost eliminat în minutul '94 pentru o lovitură cu cotul asupra lui Tony Adams) și Supercupei Europei, cu Mircea Lucescu pe bancă.
Venirea la Galatasaray nu a fost, însă, uşoară pentru Gică Hagi, din cauza vârstei. La momentul transferului avea deja 31 de ani şi, în ciuda faptului că venea de la Barcelona, nu era considerat un jucător care să poată ajuta echipa.
"După mondialul din SUA, Cruyff l-a vrut pe Hagi. Hagi a fost la Real Madrid, apoi s-a dus la Brescia. A venit Lucescu, l-a zăpăcit pe Gică. Mai avea doi ani de contract la Real. A jucat primul an cât de cât, al doilea cât de cât, dar la Real trebuie să dai maxim. A fost nenorocire, să vii de la Real Madrid la Brescia, echipă proaspăt promovată din Serie B, să joci un an acolo, să retrogradezi iar, să mai ai contract cu Brescia încă doi ani, legat să rămâi... În ultimele 10 etape, Hagi a dat goluri. Se duce la mondiale, face mondial, şi mă cheamă Johann Cruyff. Şi zice să îl aduc pe Hagi. Hagi, după 2 ani de Barcelona, îl duc la Galatasaray. Toate ziarele din Turcia mă făceau escroc, că am adus un elefant acolo, să le iau banii. De mine spuneau. Şi i-a zăpăcit. Puneam paşaportul la frontieră turcilor şi mă recunoşteau imediat. Hagi a făcut atâţia bani cât nu a făcut la Barcelona, Real şi Brescia. A făcut în 5 ani la Galatasaray de 2 ori cât adunase acolo", a mai declarat Becali.
George Puşcaş nu a fost chemat...
România este în urna a treia...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...