Superliga Romaniei Jucătorii care „au dus greul” la Dinamo. Cifrele „câinilor roșii”, în tricoul echipei din Ștefan cel Mare
Data actualizării:
Data publicării:
Jucătorii formației Dinamo București nu au trecut prin momente prea fericite în acest sezon, pierzând multe puncte în minutele de prelungire ale partidelor.

Cele mai multe minute în tricoul alb-roșu

Clubul Dinamo București a suferit din toate punctele de vedere în sezonul ce tocmai s-a încheiat, salvarea de la retrogradare fiind singurul obiectiv care s-a realizat, la finele sezonului actual al SuperLigii.

Confruntați cu numeroase momente în care au încasat goluri în ultimele minute ale partidelor jucate, fotbaliștii dinamoviști au încercat să joace la cel mai înalt nivel al primei divizii de fotbal, dar au ajuns la stadiul de a fi la un pas de a retrograda direct în Liga 2. Cu toate acestea, formația lui Zeljko Kopic a reușit, în cele două meciuri de baraj pentru menținere/promovare în SuperLiga, să salveze echipa „alb-roșie” de la retrogradare. Dinamo București a reușit să câștige barajul învigând FK Csikszereda Miercurea Ciuc în tur (scor 2-0), în timp ce meciul de retur s-a încheiat cu scorul 0-0.

Clubul de fotbal a ținut să publice un mesaj de mulțumire celor trei fotbaliști care „au dus greul” echipei în sezonul 2023-2024, cele mai multe minute în tricoul „câinilor” fiind adunate de către portarul Adnan Golubović, Răzvan Patriche și Gabriel Moura.

„MINUTE DE TOP

E vremea statisticilor, e timpul să punctăm cine a dus greul acestui sezon complicat, în care am reușit să câștigăm, pe ultimii metri de fotbal, lupta pentru un loc în SuperLigă.

Adnan Golubović a apărat poarta „câinilor” în 44 de meciuri, dintr-un total de 45 în acest sezon, fiind liderul vestiarului ca număr de prezențe și minute în tricoul lui Dinamo.

Portarul sloven este urmat în acest top de doi dintre fundașii echipei, cei mai experimentați din lot, Răzvan Patriche și Gabriel Moura.

Mai jos, pentru fiecare dintre ei, numărul de minute pentru Dinamo în ambele competiții, campionat și Cupa României:

3960 - Adnan Golubović; 2916 - Răzvan Patriche; 2819 - Gabriel Moura”, a fost mesajul transmis de către clubul de fotbal, pe pagina oficială de Facebook.

Dinamo București continuă cu Kopic pe bancă

Administratorul special al clubului alb-roșu a făcut anunțul conform căruia croatul Zeljko Kopic rămâne pe banca dinamoviștilor.

„Sunt multe de făcut în perioada asta. Kopic este confirmat, avem discuții pentru setarea obiectivului, bugetelor, asumărilor. I s-a prelungit contractul automat, avem antrenor în momentul de față, setăm modalități de îndeplinire a obiectivelor ca să știm cum mergem la anul, să nu intrăm în vria din acest sezon.

Noi ne programasem să ieșim din insolvență până la finalul campionatului, dar problemele sportive nu au stat cum ne-am dorit, focusul a fost pe acest lucru.

Acum, după ce setăm lucruri sportive, trebuie să setăm și ieșirea din insolvență. Sunt jucători cu contract la Dinamo, o parte bună dintre jucătorii care au format nucleul de bază pentru această parte de campionat. Sunt jucători ale căror contracte au expirat și probabil astăzi sau mâine vom lua decizia dacă-i ofertăm sau nu”, a declarat Andrei Nicolescu, la Radio Gold FM.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Stiri Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel