Fotbal Jucătorul de la FC U Craiova care va fi curând la nivelul lui Mitriță. Mititelu: „Este un Mitriță, dar un Mitriță turbo”
Data publicării:
Finanțatorul oltenilor din al doilea eșalon de fotbal a anunțat care este jucătorul celor de la FC U Craiova care va atinge curând nivelul lui Alexandru Mitriță.

Adrian Mititelu: „Cui nu-i place de Mitriță? E super fotbalist”

FC U Craiova a învins Unirea Ungheni, scor 2-0, pe teren propriu, în a șasea etapă din liga secundă de fotbal. Golurile meciului au fost marcate de Claudiu Bălan (9') și Nestorly Lumbu (71').

După partidă, patronul Adrian Mititelu a ținut să îl compare pe mijlocașul ofensiv Moses Abbey (22 de ani) cu Alexandru Mitriță, jucătorul „adversarei” Universitatea Craiova.

Moses Abbey, jucătorul din Ghana care joacă pentru FC U în acest sezon, a fost transferat încă din vara anului trecut, însă în stagiunea precedentă nu a evoluat pentru olteni din cauza unor probleme legate de viză.

Astfel, Abbey va deveni noul Alexandru Mitriță, potrivit lui Adrian Mititelu, care a declarat că abia așteaptă să revină în primul eșalon de fotbal, pentru a se duela din nou cu echipa Universității.

„Ați văzut, îl avem și noi pe Abbey. Abbey este un Mitriță, dar un Mitriță turbo. Are 22 de ani. Într-un an, doi va fi la nivelul lui Mitriță. Maxim doi ani!

Cui nu-i place de Mitriță? E super fotbalist. Fără Mitriță, CS U ar fi o altă echipă, cum și echipa asta a noastră e alta fără Bauza și Bahassa. Când lipsesc doi jucători, se schimbă și jocul, dar cred că avem câțiva jucători care pot fi soluții pentru viitor. Sper să ajungem la anul în Liga 1 cu 4-5 jucători noi care să încânte fotbalul din România.

De abia aștept anul viitor! Când mă gândesc la Liga 1, mă gândesc la meciul cu ei (n.r - cu Universitatea Craiova). Până anul viitor trebuie să facem o echipă puternică pentru a le putea face față. Ei acum sunt foarte puternici. Mitriță e în formă, Cicâldău s-a întors...”, a spus Adrian Mititelu, după meciul FC U Craiova - Unirea Ungheni 2-0.

După șase etape disputate în liga secundă, FC U Craiova se află pe locul 4, cu 11 puncte, la o distanță de patru puncte față de liderul clasamentului, FK Csikszereda, care are un meci mai puțin.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

pixel