Superliga Romaniei Jucătorul FCSB-ului care l-a impresionat pe MM Stoica, în derby-ul cu Dinamo
Data publicării:
FCSB a reușit victoria în partida cu Dinamo București, scor 2-0, în a XIII-a etapă a Superligii.

FCSB a câștigat al șaptelea său derby consecutiv în fața celor de la Dinamo București. Ultimul succes al echipei „câinilor roșii” în acest duel de tradiție datează din februarie 2020 (scor 2-1).

Fotbalistul Daniel Bîrligea s-a făcut plăcut imediat în tabăra celor de la FCSB, reușind să își ia rolul de protagonist în fiecare meci disputat de campioana en-titre.

Oficialul FCSB, MM Stoica, a spus că jucătorul are o capacitate de efort extraordinară, neînțelegând motivele pentru care fostul club la care a fost legitimat îi acorda acestuia doar puțin peste o repriză de joc.

Mihai Stoica: „A fost uluitor pentru mine!”

„Un câștig imens și nu neapărat pentru că a marcat un gol senzațional, ci pentru atitudinea pe care a avut-o pe tot parcursul meciului este Daniel Bîrligea.

Tot timpul ne minunam că joacă doar 60-65 de minute (n.r. la CFR Cluj), dar are o capacitate de efort extraordinară. Având niște probleme medicale la pauză, când a văzut că au căzut alții, a rămas, a alergat, a făcut pressing permanent. A fost uluitor pentru mine!

Pare genul de fotbalist educat în Italia, care știe că va veni și rândul lui dacă o să fie serios. Mi se pare că a fost acordat ușor cartonașul galben (n.r. lui Bîrligea), asta nu înseamnă că am ce să reproșez arbitrajului. Consider că a fost un arbitraj care s-a ridicat chiar peste nivelul meciului”, a declarat Mihai Stoica, conform orangesport.ro.

În șase meciuri jucate în tricoul „roș-albastru”, Daniel Bîrligea s-a adaptat repede la ritmul de joc al FCSB-ului. Jucătorul în vârstă de 24 de ani a marcat deja patru goluri pentru echipa condusă de antrenorul Elias Charalambous.

Pe site-urile de specialitate, fotbalistul transferat de la CFR Cluj este cotat la 2 milioane de euro.

După 13 etape disputate, FCSB se află pe locul 5, cu 19 puncte (fără o rundă disputată), în timp ce Dinamo București se clasează pe 7, cu 18 puncte.

În Europa League, FCSB va întâlni echipa scoțiană Glasgow Rangers, joi, 24 octombrie, formație la care este legitimat românul Ianis Hagi. Cu toate acestea, el nu va evolua în fața „roș-albaștrilor”. Campioana en-titre a obținut deja două victorii în primele două etape ale competiției, scor 4-1 cu FC RFS, respectiv 1-0 cu PAOK Salonic.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel