Fotbal international Kevin De Bruyne face acuzații la adresa UEFA și FIFA: „Nu le pasă”
Data publicării:
Fotbalistul belgian în vârstă de 33 de ani și-a expus nemulțumirile privind programul supraîncărcat al competițiilor.

De Bruyne: „Banii vorbesc și nimic altceva!”

Mijlocașul Kevin De Bruyne, vedeta belgiană a echipei engleze de fotbal Manchester City, a criticat UEFA și FIFA pentru calendarul care va deveni din ce în ce mai încărcat, relatează site-ul radioteleviziunii RTBF.

„Sezoanele sunt din ce în ce mai lungi. Poate că sezonul acesta va fi bine, dar calendarul va fi și mai complicat odată cu Cupa Mondială din 2026. Unele sindicate ale jucătorilor au încercat să găsească soluții, dar nimic nu se schimbă. La UEFA și FIFA, nu le pasă. Banii vorbesc și nimic altceva!”, a declarat De Bruyne înaintea meciului dintre Belgia și Israel, din Liga Națiunilor.

Mijlocașul a avut mai multe accidentări în sezonul trecut, însă a fost prezent la EURO 2024, unde „diavolii roșii” au dezamăgit, fiind eliminați de Franța în optimi de finală (0-1). El a marcat unul din golurile meciului câștigat de Belgia împotriva României, cu 2-0, în faza grupelor. Astfel, cu această declarație, De Bruyne reia problema suprasolicitării fotbaliștilor, din luna iulie.

„A fost greu să revin după șase luni de accidentare. știam că pot juca la EURO la 100% din capacitate după ce m-am odihnit. Mă simt foarte bine. Am jucat practic în toate meciurile.

Sunt mulțumit. Cât timp mă simt bine fizic, rămân la națională. Obiectivul este Cupa Mondială din 2026. Vom vedea în timpul sezonului, poate că voi vorbi cu Tedesco (selecționerul - n.r.) dacă trebuie s-o iau mai ușor și poate să nu joc în niște meciuri”, a spus căpitanul naționalei Belgiei, citat de Agerpres.

FIFA, acuzată că ia decizii unilaterale

În luna iulie a acestui an, Uniunea Jucătorilor de Fotbal (Fifpro) și Asociația Ligilor Europene au depus o plângere la Comisia Europeană împotriva FIFA și a calendarului supraîncărcat al forului internațional.

Plângerea acestora este adresată Comisiei Europene, în care se susține faptul că FIFA a încălcat regulile UE în ceea ce privește competițiile sportive, abuzând de poziția sa dominantă și realizând astfel schimbări fără a consulta pe deplin ligile naționale și reprezentanții jucătorilor.

„De mai mulți ani, ligile naționale și sindicatele jucătorilor cer FIFA să pună în aplicare o procedură clară, transparentă și nediscriminatorie privind calendarul internațional”, scrie în comunicatul Fifpro Europe și European Leagues. Se mai adaugă că „din păcate, FIFA a refuzat să includă ligile și sindicatele în procesul său decizional”.

„Calendarul internațional a depășit punctul de saturație” și „a devenit de nesuportat pentru ligile naționale și periculos pentru sănătatea jucătorilor”, mai scrie în respectivul comunicat, citat de politico.eu.

FIFA „și-a favorizat propriile competiții și interese comerciale”, fără a lua în considerare „interesele economice ale ligilor naționale și a bunăstării jucătorilor” au adăugat Fifpro Europe și asociația ligilor, referindu-se cu precădere la viitoarea Cupă Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe, o nouă competiție care va avea loc în vara anului 2025, în Statele Unite ale Americii.

Răspunsul FIFA la seria de acuzații

Ca răspuns la acuzații, FIFA a declarat sursei citate: „Calendarul actual a fost aprobat în unanimitate de Consiliul FIFA, care este compus din reprezentanți de pe toate continentele, inclusiv din Europa, în urma unei consultări cuprinzătoare și incluzive, care a inclus FIFPRO și organismele ligii”.
.
FIFA, în calitate de organism mondial de conducere al fotbalului, este responsabilă de organizarea calendarului internațional al meciurilor, precum și de a decide ce jucători pot fi aleși pentru a evolua pentru echipele naționale și de a sancționa cluburile și jucătorii pentru nerespectarea deciziilor.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel