Echipa nationala Florin Niță, plin de recunoștință în fața fanilor: „Mă înclin în fața dragostei pe care ne-o oferiți”
Cele patru victorii obținute de „tricolorii” lui Mircea Lucescu în Liga Națiunilor mențin entuziasmul spectatorilor români de a-și susține reprezentanta în competițiile internaționale.
Oficialii echipei naționale de fotbal a României au anunțat că peste 40.000 de români și-au asigurat biletele pentru a doua confruntare cu selecționata Kosovoului din UEFA Nations League, meci programat pe 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe cel mai mare stadion din țară.
Al doilea meci disputat luna viitoare este programat pe 18 noiembrie, în al doilea duel cu Cipru.
Românii așteaptă cu nerăbdare meciul contra selecționatei Kosovoului, mai ales după experiența trăită de reprezentanții țării noastre pe terenul din Priștina, unde atmosfera a fost mai mult decât ostilă, fanii kosovari huiduind la unison în momentul intonării imnului național al României.
Totodată, au existat nu mai puțin de trei spectatori care au intrat pe teren în partida din septembrie, iar Federația de fotbal din statul nerecunoscut de țara noastră a primit nu mai puțin de cinci sancțiuni financiare în urma incidentelor, care au însumat 61.000 de euro.
15.000 de bilete au fost achiziționate în doar primele două ore, pentru meciul contra Kosovo.
Biletele sunt disponibile online pe site-urile AICI și AICI, dar și în aplicația mobilă Tricolorii, disponibilă în App Store (iOS) și Google Play (Android).
Prețul biletelor este de 35 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune). În zona VIP, prețul începe de la 300 lei.
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii.
Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în platforma de ticketing pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Pentru a putea achiziționa bilete în Family Zone, în efectuarea comenzii trebuie introduse datele cel puțin ale unui copil. Fiecare comandă poate conține maximum cinci bilete. Acestea vor fi livrate în format digital la adresa de e-mail cu care fiecare suporter se înregistrează.
După patru partide disputate în Liga Națiunilor, România a acumulat 12 puncte, fiind lider în grupa din care fac parte selecționatele Kosovo, Cipru, respectiv Lituania.
1. Kosovo - România, scor 0-3
2. România - Lituania, scor 3-1
3. Cipru - România, scor 0-3
4. Lituania - România, scor 1-2
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...