Fotbal international Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid, a fost acuzat de viol
Data publicării:
Probleme mari pentru Kylian Mbappe, starul lui Real Madrid. Fotbalistul francez a fost acuzat de viol în Suedia, ţară unde a petrecut câteva zile săptămâna trecută. 

Potrivit celor de la Expressen ”poliția suedeză îl suspectează în mod rezonabil de viol și hărțuire sexuală. Infracțiunea ar fi fost comisă joi, 10 octombrie, într-un hotel din centrul Stockholmului și semnalată două zile mai târziu”.

Mbappe a reacţionat imediat 

„Aceste acuzații sunt complet false și iresponsabile, iar propagarea lor este inacceptabilă. Pentru a pune capăt acestei distrugeri metodice a imaginii lui Kylian Mbappe vor fi întreprinse toate acțiunile legale necesare pentru a restabili adevărul și a urmări orice persoană sau mass-media implicată în hărțuirea morală și în tratamentul defăimător de care suferă în mod repetat Kylian Mbappe”, este scris într-un comunicat transmis din partea echipei Mbappe, marți foarte devreme. 

Totodată, anturajul atacantului francez a afirmat că nu are cunoştinţă de o plângere depusă împotriva lui Mbappe.

La rândul său, superstarul francez s-a declarat victima unui "fake news" în cursul zilei de luni, ca urmare a unui articol publicat de un alt cotidian suedez, Aftonbladet, care a avansat chiar deschiderea unei anchete pentru viol, fără să menţioneze însă persoana vizată.

"FAKE NEWS !!!!", a reacţionat jucătorul echipei Real Madrid pe reţeaua de socializare X, stabilind o legătură între articolul din Aftonbladet şi audierea sa programată marţi în faţa Comisiei mixte de contestaţii a Ligii de fotbal profesionist din Franţa (LFP), după apelul clubului parizian obligat de Ligă să-i plătească lui Mbappe suma de 55 de milioane de euro provenită din salarii neplătite şi alte prime pe care le reclamă fosta sa vedetă.

Conform Aftonbladet, Mbappe se afla joi seara alături de un grup de persoane la restaurantul Chez Jolie, un local din capitala Suediei, înainte de a se deplasa la clubul V, unde s-a întâlnit cu alte persoane.

Violul ar fi fost comis joi seara în centrul Stockholm-ului, conform unei plângeri pe care Aftonbladet susţine că a consultat-o. "Poliţia s-a sesizat de această plângere sâmbătă, după ce femeia ar fi primit îngrijiri", a adăugat Aftonbladet.

"O anchetă este în curs pentru o faptă care a fost semnalată pe 10 octombrie în centrul oraşului Stockholm", a declarat, la rândul său, pentru AFP procurorul responsabil cu acest caz, fără să ofere detalii suplimentare.

Poliţia din Stockholm, contactă la rândul său de AFP, nu a "confirmat şi nici nu a infirmat" aceste informaţii, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Antrenorul Pep Guardiola, pe cale să semneze

Tehnicianul catalan Pep Guardiola urmează să ia o...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel