Fotbal international Ladislau Boloni o părăseşte pe Metz, după retrogradarea în Ligue 2
Data publicării:
FC Metz nu a reuşit să se salveze de la retrogradare, iar Ladislau Boloni nu va mai fi antrenorul echipei în sezonul viitor. 

”Suntem în drum pentru a ne despărți. Așa este. Nu, nu (n.r. dacă are oferte în momentul de față).

Toate propunerile te tentează ca și antrenor, vedem ce va fi (n.r. dacă ar vrea să revină în România)”, a spus Ladislau Boloni, potrivit sportpesurse.ro.

Boloni este dorit la Sepsi Sf. Gheorghe de Laszlo Dioszegi 

"Da, îmi doresc să vină la club, în orice funcție. Manager, director, ce vrea el. Am avea mare nevoie de el. Are un trecut foarte bun în fotbal și poate să ne ajute", a spus Dioszegi în luna martie despre Ladislau Boloni. 

FC Metz, echipă antrenată de fostul internaţional român Ladislau Boloni, a retrogradat în liga secundă a campionatului de fotbal al Franţei, după ce a remizat pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia AS Saint-Etienne, în manşa secundă a barajului pentru menţinere/promovare în Ligue 1.

Metz a evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 6, după ce Papa Amadouă Diallo a văzut cartonaşul roşu pentru o intrare dură asupra lui Dennis Appiah, însă a reuşit să marcheze de două ori în prima jumătate de oră de joc, prin Lamine Camara (14) şi Georges Mikautadze (25 din penalty).

AS Saint-Etienne, învingătoare cu 2-1 în prima manşă, a redus din handicap în minutul 35, prin Leo Petrot, care a egalat scorul general al întâlnirii, iar apoi a mai înscris încă o dată în prelungiri, prin Ibrahima Wadji (117), asigurându-şi astfel revenirea în elita fotbalului francez, la doi ani de la retrogradarea în Ligue 2, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel