Superliga Romaniei Lamine Ghezali, fostul jucător al lui Dinamo, s-a întors în Superligă. Contract pe un an cu posibilitate de prelungire
Data publicării:
Lamine Ghezali s-a întors în Superligă. Atacantul a jucat două sezoane la Dinamo şi a pus umărul la revenirea "câinilor" în prima divizie. 

”Bun venit, Lamine Ghezali!

UTA și Lamine Ghezali au semnat astăzi un contract valabil pentru un sezon cu drept de prelungire pe încă unul.

Mijlocașul francez de origine algeriană s-a născut pe 6 iulie 1999 la Lagny-sur-Marne, în Franța și vine la Arad de la APO Levadiakos (Grecia). În România a mai jucat timp de două sezoane pentru Dinamo București.

Crescut de Academia celor de la Saint-Etienne, noul nostru jucător a debutat pentru legendară echipă franceză și a mai trecut în carieră pe la LB Châteauroux și SC Lyon.

Îi urăm bun venit și la cât mai multe reușite alături de noi!”, au scris arădenii pe rețelele sociale.

250.000 de euro este cota de piață a lui Lamine Ghezali, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.

Când a plecat de la Dinamo, Ghezali a avut un mesaj special pentru fani

”Dragi fani ai lui Dinamo,

E timpul să vă spun la revedere, a fost o poveste extraordinară, cu atâtea emoții la un club special... Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut, a fost cu adevărat incredibil ce am trăit împreună, nu vă voi uita niciodată... Vă doresc toate cele bune, vă iubesc”, a fost mesajul lui Ghezali. 

Lamine Ghezali a reușit să marcheze 13 goluri și să ofere 5 assist-uri în 31 de meciuri din Liga 2. În Liga 1, însă, atacantul nu a mai avut evoluţii convingătoare. În cele 21 de meciuri jucate în Liga 1, acesta nu a reuşit nici să marcheze, nici să ofere vreo pasă decisivă. 

Kopic nu l-a mai vrut pe Ghezali 

"Mulțumim, Lamine Ghezali! Dinamo 1948 București și Levadiakos FC au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al jucătorului francez Lamine Ghezali (24 de ani) la clubul din liga secundă a Greciei.

Lamine Ghezali a jucat 21 de meciuri în acest sezon competițional pentru Dinamo, 17 în SuperLigă și 4 în Cupa României.

Lamine Ghezali nu a mai intrat în planurile tactice ale antrenorului principal Željko Kopić. ‘Pentru mine, Dinamo a fost o etapă importantă în carieră, am realizat lucruri frumoase aici. Îmi pare rău că nu am reușit mai mult în acest sezon. Dinamo merită să rămână în prima ligă! Le urez succes băieților și sunt alături de club, de suporteri, de toți dinamoviștii!’, a spus Ghezali după semnarea actelor de transfer.

Golgheter al echipei noastre în sezonul trecut, cu 13 reușite în toate competițiile, Lamine Ghezali a adunat 52 de jocuri în tricoul alb-roșu.

Mult succes în carieră, Lamine Ghezali!”, a transmis Dinamo.

Dinamo l-a vândut pe Ghezali pentru 50.000 euro, dar a păstrat şi un procent din revânzarea fotbalistului. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres
EXCLUSIV

Liviu Antal ştie de ce Dorinel Munteanu nu renunţă la cantonamentele la Vatra Dornei. Principalele calităţi ale antrenorului

Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Agerpres

Crainicul lui Dinamo face praf jocul Oţelului şi spune că este o echipă care joacă urât, dar obţine rezultate

Sursa: Agerpres

Schimbări la conducerea FC Argeș? Cine vrea să preia clubul de fotbal

pixel