Fotbal international Reacția ucraineanului Mudrik și a clubului Chelsea, după depistarea pozitivă la un test antidoping
Atacantul spaniol Lamine Yamal, care a fost desemnat recent câștigătorul trofeului Golden Boy 2024, acordat celui mai bun fotbalist sub 21 de ani din ligile europene, a declarat, luni, că FC Barcelona este clubul vieții sale.
Duminică, înaintea meciului de campionat cu Leganes, starul Barcelonei a primit trofeul pentru cel mai bun jucător sub 21 de ani din ligile europenem, decernat de ziarul Tuttosport. Jurnalistul Massimo Franchi, inițiatorul premiului, i-a acordat trofeul pe stadionul „Lluis Companys” din Barcelona.
„Sunt foarte fericit. Observ cu adevărat afecțiunea fanilor și tot ceea ce implică primirea acestei recunoașteri mă face fericit. Aștept cu nerăbdare să revin în echipă pentru a-i ajuta. Este timpul să ne revenim”, a spus Lamine Yamal, într-un interviu în direct de la Barcelona la Torino, alături de premiul său.
„Eu încerc să mă gândesc doar la joc, nu la vârsta adversarului. Este un pic curios că există jucători puțin mai în vârstă decât tatăl meu”, a comentat jucătorul legat de precocitatea lui.
Pentru viitor, Lamine Yamal a afirmat clar: „Evident, mă văd la Barcelona, este clubul vieții mele, cu care vreau să câștig tot ce este posibil, precum și Cupa Mondială cu echipa națională”.
Starul spaniol a primit două mesaje, unul de la Joan Laporta, președintele Barcelonei, care i-a felicitat atât pe Lamine Yamal, cât și pe Aitana Bonmati și Vicky Lopez, de la echipa feminină a clubului, de asemenea premiate, și altul de la Jorge Mendes, reprezentantul său, care a asigurat că Lamine va rămâne la Barca.
„Când câștigăm este un președinte fericit. Dar și când pierdem el ne susține. El ajută foarte mult echipa, vine în vestiar să fie cu noi”, a dezvăluit Yamal despre Laporta.
La rândul său, Mendes, în afara faptului că l-a felicitat pe jucător, l-a asigurat că anul viitor va câștiga „Balonul de Aur”.
Internaționalul spaniol Lamine Yamal a fost desemnat câștigătorul trofeului Golden Boy 2024, acordat la finele lunii noiembrie de cotidianul italian Tuttosport celui mai bun fotbalist sub 21 de ani din ligile europene.
Premiul a venit după ce Yamal a câștigat în acest an titlul european cu naționala Spaniei, fiind desemnat și cel mai bun tânăr jucător al turneului.
În cadrul galei de la Torino, turcul Kenan Yildiz (Juventus) a fost desemnat câștigător al premiului „Golden Boy Web”, pentru care au votat fanii, Michael Kayode (Fiorentina) a câștigat premiul „Golden Boy” pentru Italia.
Trofeul „Golden Girl” a revenit tot unei spaniole, Vicky Lopez (FC Barcelona), iar la categoria rezervată jucătorilor trecuți de 21 de ani, premiile Golden Woman și Golden Man au fost acordate spaniolei Aitana Bonmati (FC Barcelona), respectiv germanului Toni Kroos (Real Madrid), retras după EURO 2024. Trofeul pentru cel mai bun conducător a revenit spaniolului Txiki Begiristain (Manchester City).
Cea de-a 22-a ediție a acestui premiu, care a fost inaugurat de olandezul Rafael Van der Vaart în 2003, are așa-numitul „Golden Boy Index”, un algoritm care a ținut cont de minutele de joc, performanță, echipă, posibilele meciuri cu echipele lor respective și competițiile europene.
Acest algoritm este un instrument tehnologic creat în colaborare cu „Football Benchmark”, partenerul de date și analiză al premiului, iar obiectivul său este să devină un fel de clasament fotbalistic care îmbină funcționarea clasamentului ATP din tenis și un indice bursier, scrie Agerpres.
Potrivit presei din Ucraina, o...
Atacantul spaniol Lamine Yamal, care a fost desemnat...
Francezul Kylian Mbappe a fost...
Clubul catalan a anunțat că atacantul spaniol Lamine...
Liga Profesionistă de Fotbal a...
Antrenorul celor de la CFR...