Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
Oţelul Galaţi are 10 puncte din primele 4 etape şi este pe primul loc în clasament, cu un avans de 2 puncte faţă de Universitatea Craiova, Sepsi OSK şi Universitatea Cluj.
"Ne aşteptăm la o partidă solidă a băieţilor noştri. Este o deplasare lungă, dar nu avem scuza asta legat de felul în care ne vom prezenta. Ar trebui să uităm poziţia în clasament. Ne gândim să luăm fiecare joc în parte şi să obţinem maximum din fiecare, cum va fi şi la Arad. Clasamentul nu mă interesează. E bun pentru moralul băieţilor, dar asta ne obligă pe toţi să ne concentrăm, să fim tot mai concentraţi de la joc la joc.
Şi anul trecut, în toate jocurile din Superligă, am văzut că adversarii noştri au fost foarte motivaţi contra noastră, şi bucuroşi dacă au putut obţine rezultate pozitive. La Arad va fi un meci greu, un stadion plin, dar asta nu ne împiedică să ne facem jocul. Depindem foarte mult de jocul colectiv", a declarat Dorinel Munteanu înainte de meciul cu UTA Arad.
Maxim Cojocaru şi Victor Bogaciuc, doi internaţionali ai Republicii Moldova, au semnat cu Oţelul Galaţi joi, 8 august.
Victor Bogaciuc măsoară 1.85 metri și are 24 de ani, fiind unul dintre fotbaliștii de peste Prut care au bifat prezențe la toate reprezentativele țării sale: una la Under 17, șapte la Under 19, una la naționala Under 21 și 10 meciuri la prima reprezentativă a Republicii Moldova pentru care a și marcat două goluri, ambele în meciuri amicale disputate în acest an. Ca echipe de club, Victor a făcut parte din lotul a două campioane ale țării natale, Zimbru Chișinău și Petrocub Hîncești.
Internațional al Moldovei, Cojocaru, 1.77 metri, 26 de ani, a fost printre puținii fotbaliști moldoveni ai acelei echipe surprinzătoare care trecea de toate tururile preliminare și se califica în premieră în grupele UEFA Champions League. Mai mult decât atât, Sheriff Tiraspol izbutea rezultate neașteptate și într-o grupă dificilă: 2-1 pe Bernabeu cu Real Madrid, 2-0 și 1-1 cu Shakhtar Donețk. Dacă în celelalte patru meciuri din grupă a rămas pe banca de rezerve, Cojocaru a fost utilizat în repriza secundă a duelurilor cu Internazionale Milano (3-1, în Italia) și cu Real Madrid (0-3, în Moldova).
Dorinel Munteanu a vorbit despre cei doi noi jucători ai echipei şi a spus ce speră de la ei.
"Din informaţiile mele şi din ce am văzut la cei doi noi jucători, sunt fotbalişti de echipă. Ei ştiu foarte bine ce pretenţii am eu aici, ştiu unde au venit. Sper să se integreze cât mai repede şi să ajute echipa. Obiectivul lor, cred, e să stea cât mai mult la această echipă", a declarat Dorinel Munteanu
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...