Superliga Romaniei Liderul „U” Cluj, meci cu Poli Iași în deplasare. Neluțu Sabău a prefațat duelul
Data publicării:
Poli Iași primește vizita liderului „U” Cluj, sâmbătă, 28 septembrie, într-un meci contând pentru a XI-a etapă a Superligii.

Duelul dintre Poli Iași și „U” Cluj din a XI-a etapă a Superligii este programat sâmbătă, începând cu ora 16:45. Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a mărturisit ce așteaptă de la echipa sa și ce schimbări trebuie să se producă pentru a continua seria fără înfrangere.

Clujenii se află pe primul loc în clasament cu 22 de puncte, fără a cunoaște vreun eșec în cele 10 etape disputate până acum.

Sabău, despre echipa Poli Iași: „Ne așteptăm să aibă atitudine, fiecare duel să îl trateze 100%, va fi o echipă agresivă”

„Anul trecut am pierdut de două ori, și acasă, și în deplasare.Poli Iași este un adversar incomod. De când a venit Emil (Săndoi), echipa are un alt spirit. Este o echipă organizată, cu Roman în spatele atacantului care are execuții foarte bune, cu Bordeianu, care va juca, după ce a fost suspendat.

Au jucat destul de bine la Arad, doar că s-au apărat bine, au stat bine în teren, dar și atunci când au avut mingea s-au descurcat destul de bine. Sunt o echipă bună de contraatac. Au jucat bine și cu Craiova, un meci bun ca atitudine, sigur, pe un teren impracticabil, mai ales în ultimele minute. Iașul rămâne o echipă greu de neînvins. Ne așteptăm să aibă atitudine, fiecare duel să îl trateze 100%, va fi o echipă agresivă.

Astea sunt concluziile, iar noi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor din punct de vedere fizic. Să vedem cum va fi și terenul, dacă ne putem pune în aplicare posesia noastră, jocul de pase, combinațiile, dinamica jucătorilor. Să nu arătăm cum am arătat a doua repriză cu Craiova.

Am analizat jocul, a lipsit presiunea care trebuia să o facem pe adversar, echipa să fie mult mai scurtă și nu am mai avut curajul de a juca, de a ține de minge. Probabil a intervenit teama de rezultat și probabil am dorit să ținem mai mult de rezultat, chiar dacă ei au avut acel șut care nici măcar nu era pe spațiul porții. Cred că ocazia mare a fost aceea a lui Mitriță. Cea din ultimul minut nu putem spune că a fost ocazie, a fost în luptă cu fundașul, pe zona centrală, direct pe portar. Totuși, în două jocuri atât de importante, cu Rapid și Craiova, am obținut patru puncte. E ceva important pentru noi”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, în conferința de presă dinaintea meciului cu Poli Iași.

Neluțu Sabău: „Ne așteaptă un meci de uzură”

„Ne așteaptă un meci de uzură, pentru că în momentul de față toți adversarii, nu doar ei, ne tratează foarte serios, pregătesc bine jocurile. Deci și noi trebuie să arătăm bine, cel puțin din punct de vedere fizic și al dorinței. Să nu intervină acea stare de automulțumire. Aici e marele pericol când o echipă are o perioadă atât de bună, să nu se relaxeze jucătorii.

Preocuparea mea este să-i fac pe jucători să conștientizeze ce lucruri frumoase putem realiza, dar numai cu concentrare, atitudine și să fim permanent capabili să o luăm de la capăt după fiecare joc. Până în momentul de față am reușit, sper ca și de data aceasta să o facem.

Avem capacitatea (de a veni cu trei puncte de la Iași). Am demonstrat până în momentul de față, numai că trebuie să arătăm foarte bine. Nu o să schimbăm prea multe, dar mă refer la acea stare de spirit pe care am avut-o și nu avem voie să ne mulțumim cu ce am realizat până în momentul de față.

Eu cred că nu mai avem naivitatea de anul trecut, când am avut acele 11 meciuri bune și apoi am avut acele momente în care ne-am admirat prea mult, prea superficiali probabil și în pregătire, și în tratarea jocurilor. Nu avem voie să mai facem astfel de greșeli, pentru că sunt jucători foarte maturi. Și lotul este mult mai competitiv, exista concurență.

Aici intervine și experiența mea, să fiu inspirat atunci când aleg abordarea, maniera de a juca. E foarte important acest aspect și, la fel, să fiu mult mai inspirat la schimbări”, a mai spus Sabău.

Suporterii clujenilor nu se mulțumesc cu remize, dar nici jucătorii sau antrenorul

„E un lucru foarte bun că suporterii nu sunt mulțumiți cu egalurile. Nici jucătorii nu trebuie să fie mulțumiți. Dacă noi vrem să creștem ca echipă, să devină o normalitate calificarea în play-off, așa trebuie să gândim. Nu mai există că jucăm cu Craiova, cu orice echipă din play-off și stăm și sărbătorim 4-5 zile, pentru că am făcut un egal.

Asta nu înseamnă că eu nu sunt mulțumit, nu înseamnă că nu îi apreciez foarte mult pe jucători nici acum când suntem pe primul loc. Dar doar așa poți crește și doar așa poate să devină o normalitate o calificare în play-off. N-ar trebui să sărbătorim după un egal cu Craiova. Efectiv să fim dezamăgiți că nu am câștigat. Atunci, deja începem să avem echipă

Eu cred că șapte victorii ne-ar aduce în play-off și asta ne dorim. Dacă nu se va întâmpla, va fi o mare mare dezamăgire, în primul rând pentru mine. Nu mai vorbesc de ce înseamnă jucători, conducere, suporteri, dar noi nu luăm în calcul anul acesta să nu ne calificăm.

Nu vrem să luăm în calcul, pentru că trebuie să fim încrezători, să ne pregătim foarte bine. Sunt jucători care au început să creadă în ei cu adevărat, că au calitate, au valoare și trebuie să fim o echipă de fiecare dată. Dacă reușim să înțelegem că avem nevoie unul de celălalt și doar împreună suntem foarte puternici și nu avem voie să ne relaxăm, devenim într-adevăr o nucă tare, cum zicem noi, pentru acest campionat.

Lotul îmi place foarte mult și nu doar mă bucur că am calitate la jucători, dar pentru mine există satisfacția că sunt niște oameni deosebiți, e o plăcere să venim în vestiar, să stăm împreună. Cred că aici este marele câștig. Și cred că și stabilitatea financiară contează foarte mult, să nu ai jucători nemulțumiți, iar tu să vii în fața lor și să-i tot minți în fiecare săptămână.

Atunci, tu îți pierzi autoritatea și încrederea. Aici este un mare câștig și apreciez că a înțeles conducerea că este cel mai important aspect, după care este munca antrenorului, selecția, jucătorii, caracterul lor, nu numai valoarea. E importantă valoarea, dar cel mai important este caracterul omului”, a mai spus antrenorul „Șepcilor roșii”.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Dinamo București trece de Petrolul Ploiești în Superliga

Duelul dintre Dinamo București și Petrolul Ploiești,...



logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Agerpres

Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Sursa: Agerpres

De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

pixel