Superliga Romaniei Liviu Ungurean, mesaj din spatele gratiilor. Ce se întâmplă cu galeria Rapidului
Data publicării:
Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului, a fost reţinut 30 de zile în dosarul petardelor introduse în stadion. În acelaşi dosar a fost audiat şi Daniel Niculae, preşedintele Rapidului. 

"Bocciu" a transmis galeriei un mesaj din spatele gratiilor, prin intermediul lui Gigi Corsicanu, un alt lider de galerie cu ştate vechi. Potrivit acestuia, o decizie formală privind conducerea galeriei se va lua după ce instanţa va ajunge la o hotărâre privind viitorul lui Ungurean. În plus, Liviu Ungurean i-a certat pe fanii care nu au încurajat echipa la meciul cu Farul Constanţa, pierdut de giuleşteni cu 2-1 în startul playoff-ului. 

"Salutare dragi Rapidiști,

Prin intermediul lui Gigi Corsicanu s-a luat legătura cu avocatul lui Liviu Ungurean, iar Liviu ne-a transmis că le mulțumeste tuturor Rapidiștilor că sunt alături de el, și face apel la toată suflarea Rapidistă să fie alături de echipă, poate mai mult decât atunci când era el în peluză! Iar la meciul cu Farul și-ar fi dorit să audă galeria Rapidului până acolo unde este el reținut. Nu vrea să lase galeria acum la greu, și speră la o decizie favorabilă și corectă din partea instanței. Are încredere atât în instanță cât și în Dumnezeu că totul se va clarifica, și la meciul cu Craiova își dorește să conducă galeria Rapidului așa cum a făcut-o până acum. Liviu face apel la calm către toți Rapidiștii, iar în cazul în care decizia instanței va fi defavorabilă, atunci se va lua o hotărâre în privința viitorului galeriei Rapidului.

Vom reveni cu detalii după decizia instanței!", transmit cei de la Vişiniu.ro. 

Galeria Rapidului a protestat la meciul cu Farul, primul din playoff, şi nu a încurajat echipa. Atmosfera de pe stadionul Giuleşti a afectat echipa, care a pierdut, scor 1-2, în faţa trupei lui Gică Hagi. Protestul fanilor l-a enervat pe Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului.

CITEŞTE ŞI  Mihai Iosif, fostul antrenor al Rapidului, mesaj pentru Liviu Ungurean, liderul galeriei giuleştenilor

"Lucrurile care s-au întâmplat în ultimele două zile cu siguranță ne-au afectat, pentru că oricum subconștientul lucrează. Și nu este ușor să treci de aceste momente. Jucătorii s-au descurcat bine în timpul antrenamentelor, nu pot să zic nimic, dar această atmosferă, cu tribunele lângă echipă, dar cu peluza care nu cânta deloc... Ce vină are echipa noastră să nu cânte deloc peluza? Ce vină avem noi? Normal că înțelegem protestul, dar astăzi puteau să arate cu adevărat că sunt lângă echipă. Știm că este un moment dificil pentru un om din tribună și pentru președintele nostru, dar este un meci de fotbal. Dacă ar fi cântat, ne-ar fi dat un sprijin important. Apoi au început să fluiere și nu am înțeles asta, sincer. Și repet, noi nu avem nicio vină. Da, avem pentru că am pierdut meciul, dar sincer atmosfera...", a declarat Bergodi la DigiSport.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel