Tenis România a primit aproape jumătate de milion de dolari pentru meciul de la Billie Jean King Cup
Prin comparaţie, italianul Jannik Sinner nu a fost suspendat deloc şi a fost şi exonerat de acuzaţiile de dopaj, după ce a dovedit că suplimentul care a dus la depistarea sa pozitivă era contaminat.
Tenismena Andreea Prisacariu spune că şi Sinner şi Halep au avut o parte din vină.
"Eu am apreciat-o foarte mult pe Sharapova în ceea ce priveşte dopingul. Ea lua acel medicament de foarte mult timp, era permis. Şi ea şi echipa de doctori au greşit, nu a mai verificat că fusese trecut pe lista substanţelor interzise. Şi-a asumat greşeala, şi-a ispăşit pedeapsa şi a revenit în circuit.
La Sinner m-a deranjat că s-a ascuns foarte mult cazul. Vorbim de luna aprilie când a fost depistat, dar ştirea a ieşit în august. Nu mă interesează cine a greşit, cine a fost fizioterapeutul. Au fost steroizi? Au fost! Dar asta nu înseamnă că nu toţi au greşit. Au greşit toţi!
Şi Simona la fel. I s-a scăzut sentinţa. Dar tot a fost o sentinţă. Asta nu înseamnă că eşti curat", a declarat Andreea Prisacariu la podcastul Business Philosophy.
"Nu am mai vorbit de mult cu Simona. Când am jucat la Cluj cu ea cred că avea probleme la genunchi şi a şi declarat că îşi ia ceva mai mult timp pentru recuperare. Dar o să o revedem sigur pe teren, 100%. Ea vrea să joace, vrea să mai încerce, vrea să fie în faţa publicului. 100% se gândeşte la asta. E şi greu să se motiveze. A avut şi partea asta de viaţă normală, cu foarte multe rele. Ea nu putea să iasă nicăieri, era o presiune enormă. Dar a avut parte de o perioadă în care să se trezească când vrea ea, să mănânce un pic ce vrea, o viaţă fără planul ăla de antrenament. Normal că începe să îţi placă. Mai ales în prima perioadă după ce te laşi.
După care începe să te roadă, să vrei înapoi.
Depinde de fiecare om în parte. 100% o să simtă adrenalina aia pe care nu poţi să o ai din nimic altceva. Dar fiecare om e altfel. Mie, spre exemplu, mi-a căzut tavanul în cap. Şi ei o să i se întâmple la fel. La fete e un pic diferit, pentru că ele vor şi familie, vor copii. Dar la băieţi e un procent foarte mare. Adrenalina aia nu o poţi găsi în altă parte, chiar dacă o cauţi. Important e să fie bine fizic şi psihic. Iar primul pas l-a făcut deja, că a demonstrat că nu a fost vinovată.
Acum urmează paşii ăia mai mărunţi, pentru că trebuie să pună osul la muncă", a declarat Andrei Pavel la Un Podcast.
Echipele de tenis ale...
Câștigătoarea a 23 de titluri...
Sportiva din țara noastră nu a rămas indiferentă în...
Peste 18 milioane de alegători...
Cei doi arbitri români vor fi...