Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
Oţelul Galaţi este pe locul 11 în Liga 1, adică locul 5 din playout, însă are şanse mari să ocupe una dintre primele patru poziţii ale playout-ului, care să îi garanteze astfel un loc la barajul pentru cupele europene. Conform regulamentului, acest meci de baraj se dispută între ocupantele locurilor 7 şi 8, adică în acest moment Universitatea Cluj şi Hermanstadt. Doar că Hermanstadt este în insolvenţă şi nu are astfel drept de joc în cupele europene. Următoarele două echipe în clasament sunt UTA Arad şi Petrolul, care nu au depus dosarul pentru licenţa UEFA, astfel că Oţelul are drum liber spre baraj.
O altă contracandidată la locul de cupe europene este şi FC U Craiova, însă oltenii ocupă acum loc de baraj la retrogradare, în ciuda faptului că au deja licenţa UEFA.
"Dacă există o singură echipă care are licenţă UEFA din primele 4 locuri ale playout-ului, barajul dintre locurile 7-8 nu se mai dispută. Este o decizie de Comitet Executiv al FRM", transmite LPF.
Managerul general al celor de la Oţelul Galaţi, Cristian Munteanu, a confirmat pentru DC Sport că gălăţenii au depus dosarul şi vor lupta pentru primele 4 locuri în playout.
"Da, este adevărat, am depus dosarul, aşteptăm. Obiectivul nostru este calificarea în cupele europene, aşa cum a anunţat şi Dorinel Munteanu", a declarat Cristian Munteanu pentru DCSport.ro.
"În primul rând suntem angrenaţi în Cupa României. Următorul obiectiv este clasarea pe locul şapte.
Puteam fi liniştiţi în primele şase, însă a fost şi puţină nelinişte la echipă. Încă nu s-au rezolvat toate problemele, dar eu sper ca băieţii să înţeleagă că voi face totul împreună cu Consiliul Local, domnul primar şi partenerii noştri pentru a rezolva aceste probleme”, a declarat antrenorul gălăţenilor.
Câştigătoarea barajului din playout va disputa o partidă contra ocupantei locului 3 din playoff pentru calificarea în rundele preliminare ale Conference League, însă Oţelul Galaţi are şansa la o competiţie mai bine cotată, Europa League. Calificaţi în sferturile de finală ale Cupei României, gălăţenii pot visa la accederea în a doua competiţie ca importanţă a Europei, dacă vor câştiga trofeul.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...