Liga Campionilor Maccabi Tel Aviv - FCSB, returul turului II preliminar din Liga Campionilor. Victorie şi calificare în grupele europene
Data actualizării:
Data publicării:
FCSB o întâlneşte pe Maccabi Tel Aviv, la Budapesta, pe arena lui Honved, în returul turului II preliminar al Ligii Campionilor.  

FCSB câştigă returul cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-0, şi merge în turul III preliminar al Ligii Campionilor, unde va întâlni Sparta Praga. În urma acestei victorii, adusă de golul lui William Baeten, FCSB este sigură de prezenţa în grupele Conference League. 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

FINAL DE MECI

Min 90: GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOL FCSB. William Baeten marchează pe contraatac din pasa lui Daniel Popa. La acest scor, FCSB este sigură de calificarea în grupele Conference League. 

Min 78: Ocazie uriaşă pentru FCSB. Daniel Popa trimite cu capul pe lângă poartă, din 7 metri. 

Min 62: Darius Olaru trage mult peste poartă din colţul careului. 

Min 60: Luis Phelipe ratează întâlnirea cu mingea după o centrare perfectă a lui William Baeten. 

Min 45: Începe repriza a doua. 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

PAUZĂ

Scorul pauzei este 0-0. 

Min 37: Cea mai mare ocazie a meciului îi aparţine lui Darius Olaru. Şut de la 25 de metri, scos cu greu de sub bară de portarul lui Maccabi Tel Aviv. Mingea a lovit şi bara. 

Min 33: Nicio echipă nu pare să forţeze pentru a marca golul calificării! 

Min 25: Ştefănescu şutează de la marginea careului, dar mingea e prinsă de portarul lui Maccabi. 

Min 15: Darius Olaru s-a ciocnit cu un fotbalist advers şi a început să sângereze puternic din zona capului. Acesta a primit îngrijiri medicale direct pe gazon. 

Min 11: Adrian Şut trimite şi el de la 20 de metri, dar pe lângă poartă. 

Min 6: David Miculescu trage tare, în cross, din stânga, dar mingea se duce pe lângă poartă. 

Minutul 1: Începe partida! 

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Echipele de start: 

Elias Charalambous a ascultat dorinţa lui Gigi Becali şi nu l-a mai titularizat pe Daniel Popa în returul cu Maccabi. 

Maccabi: 90. Roi Mishpati - 5. Idan Nachmias, 13. Raz Shlomo, 6. Tyrese Asante, 27. Ofir Davidzada - 42. Dor Peretz, 14. Joris van Overeem, 16. Gavriel Kanichowsky - 10. Dan Biton, 7. Eran Zahavi (căpitan), 20. Henry Addo. Antrenor: Zarko Lazetic.

Rezerve: 22. Ofek Melika, 50. Roei Amedi - 2. Avishay Cohen, 15. Yonas Malede, 18. Matan Hozez, 26. Nadav Niddam, 29. Sagiv Jehezkel, 30. Matan Baltaxa, 34. Saied Abu Farchi, 35. Shahar Rosen, 37. Roy Nawi, 55. Nir Bitton.

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 5. Joyskim Dawa, 30. Siyabonga Ngezana, 33. Risto Radunovic - 8. Adrian Şut, 16. Mihai Lixandru - 15. Marius Ştefănescu, 27. Darius Olaru (căpitan), 25. Alexandru Băluţă - 11. David Miculescu. Antrenor: Elias Charalambous.

Rezerve: 99. Andrei Vlad - 3. Ionuţ Panţîru, 6. Denis Haruţ, 12. David Kiki, 18. Malcom Edjouma, 19. Daniel Popa, 20. Nana Antwi, 21. Vlad Chiricheş, 24. Wiliam Baeten, 29. Alexandru Musi, 42. Baba Alhassan, 70. Luis Phelipe.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

În tur, la Bucureşti, cele două echipe au remizat, scor 1-1. Dawa a marcat pentru FCSB pe stadionul Steaua. Meciul retur poate fi urmărit livetext pe DCSport.ro, de la ora 21:00 

"Partida va fi decisă de micile detalii. Trebuie să fim concentrați 100%. Avem nevoie să fim în cea mai bună formă pentru a ne califica. Știu că jucătorii sunt concentrați, singurul lucru la care ne gândim este calificarea.

Șansele sunt de 50-50. V-am spus, astfel de partide sunt decise de detalii. Nu știu cum va fi decisă partida, suntem pregătiți pentru orice scenariu, inclusiv pentru penalty-uri. Îmi simt jucătorii extrem de motivați”, a spus tehnicianul celor de la FCSB.

„Nu avem de unde să știm cum va decurge partida, însă va fi una echilibrată, așa cum ați văzut și în tur. Echipa care arată mai mult caracter se va califica. Vrem să ne calificăm în turul următor, suntem concentrați 100% la aceasta, vrem să ajungem cât de departe posibil în Europa”, a mai declarat Charalambous.

În cazul în care va trece de Maccabi Tel Aviv, FCSB va da în turul al treilea preliminar peste învingătoarea dintre Shamrock Rovers FC (Irlanda) și Sparta Praga (Cehia). Campioana României ar juca prima manșă în deplasare, pe 6 sau 7 august, iar revanșa ar avea loc la București, pe 13 august.

Dacă va fi eliminată de israelieni, FCSB va juca în turul al treilea preliminar din Europa League cu învinsa dintre FK Panevezys (Lituania) și Jagiellonia Bialystok (Polonia). Campioana României ar juca prima manșă în deplasare, pe 8 august, iar manșa secundă la București, pe 15 august.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Liga Campionilor

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Sursa: Agerpres

Bianca Bazaliu spune că naţionala României e la început de drum. Cum se vede conflictul Pera - Laslo în vestiar

pixel