Fotbal international Lewandowski ar fi vrut să primească Balonul de Aur în 2020: „Știu că fotbalul funcționează uneori ca politica...”
”Este o anchetă în desfășurare. Noi, copiii lui, avem multă încredere în justiția din Argentina. Sunt convins că asta nu ar fi trebuit să se încheie în felul ăsta. Mi-au ucis tatăl.
Nu este treaba mea să spun cine a fost, mi-am făcut o idee, dar nu pot să spun. L-au lăsat în voia sorții când se putea face ceva. Am făcut o promisiune: până în ziua când voi muri, voi lupta pentru dreptate.
Acest gol din mine nu va dispărea niciodată, dar dragostea pe care toată lume i-o arată face durerea mai ușoară, cel puțin o parte.
Încerc să văd partea bună a lucrurilor. M-am luptat multă vreme pentru recunoașterea paternității, iar, în final, am avut privilegiul să fiu aproape de el și să avem o relație normală tată – fiu.
Au fost patru ani foarte frumoși. Nu am acceptat pe deplin moartea sa, nu cred că o voi accepta vreodată, nu era momentul.
La acel moment, eram bolnav, eram internat pentru Covid, nu am putut să merg în Argentina. Am primit un mesaj din partea unui prieten spaniol, dar nu știam nimic. Am pornit televizorul și am văzut că toată lumea vorbește despre moartea lui. Apoi, soția mea mi-a confirmat vestea", a declarat Diego Armando Maradona junior, conform Mundo Deportivo.
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Fostul atacant român a jucat...
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...