Superliga Romaniei Becali a anunţat că ar vrea să îl cedeze, Iftime a intrat pe fir: Acum îl iau. Fac cinste!
"La Craiova e bine, dar ar putea să fie şi mai bine. Dacă am avea vreo 10 puncte în plus. Sunt cel puţin 10 puncte pierdute... hai să nu copilăreşte, dar uneori chiar prosteşte. Am avut meciuri bune, am luat foarte multe goluri. Avem condiţii foarte bune, salariile sunt la zi, lucru mai rar în fotbalul românesc actual. Baza e foarte bună, toată lumea zice că avem un lot bun de jucători. Dar din păcate locul ocupat şi punctele acumulate lasă de dorit. Dintr-un motiv sau altul, din cauza unor evoluţii mai slabe, a unor inconstanţe, chiar a unor greşeli de arbitraj, am ajuns în situaţia în care ne uităm la prea multe echipe în sus, unele chiar mai slab cotate ca noi sau cu condiţii mai slabe", a declarat Marcel Puşcaş la "Un podcast la alt nivel".
Adrian Mititelu l-a reinstalat pe Nicolo Napoli la cârma echipei pentru a zecea oară, iar principalul obiectiv pare a fi salvarea de la retrogradare, având în vedere faptul că FC U va juca în playout. Marcel Puşcaş nu crede, însă, că se va ajunge acolo.
CITEŞTE ŞI Liga 1, malaxor de antrenori. Nicolo Napoli, al şaselea tehnician al sezonului pentru FC U Craiova
"Eu nu cred (n.r. că FC U ar putea retrograda). Pentru că nu merităm să ajungem acolo şi nici nu cred că putem să ajungem acolo. Suntem peste câteva echipe, clar, din punct de vedere valoric. Dar, Doamne fereşte, fotbalul a generat multe surprize. Nu cred să ajungem acolo, totuşi", a mai spus Marcel Puşcaş.
Adrian Mititelu a spus de mai multe ori că ar vrea să renunţe la echipă, însă cel puţin până acum nu a făcut acest pas. Marcel Puşcaş a spus ce îl motivează pe finanţator să bage în continuare bani la echipă.
"Este greu când trebuie să aduci de acasă vreo 3 milioane de euro anual. Şi le aduce. Din afacerile pe care le are, imobiliare. Să dai 3 milioane din bugetul familiei, eu zic că în condiţiile astea, trebuie să ai o doză de nebunie. Domnul Mititelu are această nebunie, această patimă. Este craiovean, este bolnav de Ştiinţa Craiova, şi nu de azi, de ieri. A fost în galerie ani de zile, înainte de 1989, mergea cu echipa în deplasare, cu steaguri, de toate. A ajuns să preia echipa în 2005, când eram în Liga 2 după 41 de ani. Nu avea nici jucători, nici baza sportivă, nici condiţii de antrenament. A luat un lot de jucători de la Caracal, printre care Ciucă, Săceanu, Bornescu, etc. A reuşit în primul an să şi promoveze cu Ovidiu Stângă antrenor-jucător. După aia ştim cu toţii ce s-a întâmplat. Cinci sezoane în Liga 1, dezafilierea, procese, scandal, dispersarea unei părţi a suporterilor care au migrat spre nou înfiinţata echipă", a mai spus Marcel Puşcaş.
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
FC Rapid a decis organizarea...
Vlad Stoica, reales în funcția...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...