Superliga Romaniei Marea greşeală făcută de Rapid în acest sezon. Nu are legătură cu playoff-ul
Data publicării:
FC Rapid a avut un playoff dezastruos în acest sezon. Echipa din Giuleşti nu a reuşit să câştige niciun meci şi a obţinut un singur punct, după egalul cu FCSB de pe Arena Naţională, scor 2-2. 

Cu toate astea, Lucian Ionescu, omul care se ocupă de relaţia cu presa în cadrul clubului, spune că nu acolo s-a greşit în acest sezon, ci mult mai devreme. Iar acest lucru i l-a transmis şi lui Cristiano Bergodi, antrenorul de atunci al giuleştenilor. 

"Nu aş vrea să spun că este un sezon ratat. Dar a fost un sezon în care toată lumea putea mai mult, iar aşteptările erau mai mari, totul culminând cu acest parcurs inexplicabil din playoff. Supărarea suporterilor este total justificată, pentru că nu a fost niciodată în istorie ca Rapid să aibă un asemenea şir de meciuri fără victorie. Au fost şi problemele care au zdruncinat clubul, cât şi galeria. Rapid, întotdeauna în istorie, e dată exemplu. Aşa era şi în vremea comunismului, aşa văd că e şi acum. 

Se aştepta mai mult de la Cupa României. Asta a fost durerea suporterilor. Ideea de titlu a venit în timp, nu a fost un obiectiv. Ci parcursul bun a dus la ideea asta. Suporterii rapidiştii îşi doresc tot timpul, îşi fac iluzia. Dar cupa... Mi-am spus părerea, i-am spus-o şi lui Cristiano atunci. I-am spus ce înseamnă pentru suporterul rapidist Cupa României şi ce înseamnă să baţi în Ghencea la primul meci. I-am spus că ar fi intrat în istorie. Noi, suporterii, asta avem ca repere. Nu atât trofeele, cât să baţi marile rivale", a declarat Lucian Ionescu la emisiunea "Suflet de Rapidist". 

După 4 etape din playoff şi zero puncte strânse, Cristiano Bergodi a plecat de la Rapid iar locul său a fost luat, ca interimar, de Bogdan Lobonţ. Un singur punct a obţinut Lobonţ pe banca giuleştenilor, iar echipa va termina sezonul pe locul 6, ultimul din playoff. 

Astfel, Dan Şucu a pornit căutarea unui nou antrenor, iar cel mai probabil nume este Neil Lennon, fostul manager al celor de la Celtic Glasgow. 

Jucătorii Rapidului, criticaţi de Ioan Ovidiu Sabău 

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul celor de la Universitatea Cluj, i-a criticat pe jucătorii antrenaţi de Bogdan Lobonţ pentru lipsa de atitudine din ultimele partide. 

"Clar, în momentul de față nu au încredere deloc, sunt la pământ din punct de vedere mental, fizic, poate mulți dintre ei nu știu ce se întâmplă cu ei, dacă vor pleca, dacă vor rămâne. Când intri într-o stare ca a lor este foarte greu să ai rezultate.

Înseamnă că și valoarea jucătorilor e îndoielnică. Sunt anumite semne mari de întrebare cu privire la caracterul unora dintre ei, nu înțeleg că trebuie să dea mai mult.

Jucători care arată foarte rău, nu ai voie, cum să arăți așa, pierzi, nicio problemă, dar nu te lași așa umilit, ai și tu mândria ta ca jucător.

Îmi pare rău de Bogdan, e un băiat foarte serios, un băiat care e respectat peste tot pe unde a fost. Și la Roma, în Olanda, nu întâmplător, doar ca să fi în vestiarul Romei…atât de respectat era. Să fi efectiv în club doar așa.. îți dăm un contract, dar să fi aici în mijlocul echipei", a declarat Sabău.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

pixel