Superliga Romaniei Marius Șumudică mai are nevoie de timp pentru a revitaliza Rapidul. Ce spun oficialii clubului
Data publicării:
Revenit pe banca tehnică a Rapidului după șase etape în care nord-irlandezul Neil Lennon nu a reușit să obțină nicio victorie în fruntea echipei, antrenorul Marius Șumudică încearcă să resusciteze gruparea „alb-vișinie”.

Marius Șumudică nu reușea să obțină victoria în Giulești, în cadrul sezonului 2024/2025, loc în care rapidiștii se simțeau, nu demult, cel mai bine.

Cu toate acestea, meciul din a XIII-a etapă a Superligii a schimbat traiectoria echipei, care a înregistrat prima victorie pe teren propriu (5-0 cu Farul Constanța) și cel de-al treilea succes al lui „Șumi” pe banca tehnică a giuleștenilor în acest sezon.

Cu Șumudică în fruntea grupării, rapidiștii au mai obținut alte două remize și două înfrângeri.

După asigurările transmise publicului larg de către acționarul majoritar al clubului de fotbal, Dan Șucu, cu privire la viitorul lui Șumudică la Rapid, a venit rândul lui Victor Angelescu să îl susțină pe antrenor în toate demersurile sale de a readuce echipa în cadrul obiectivelor propuse la începutul sezonului actual.

„Ne convinsese de când l-am pus, de mult, altfel nu-l mai puneam. Știam că are nevoie de timp și încă mai are nevoie de timp. Au intrat și ultimii trei jucători, dar o să avem o opinie când se vor termina primele 21 de etape.

Îl felicit pe Marius pentru cum a pregătit meciului, nu am decât cuvinte de laudă și sper să facem o figură frumoasă și în meciul cu FCSB”, a declarat acționarul minoritar al clubului giuleștean, la emisunea „Fotbal Club”, de la DigiSport. 

Ce a declarat Dan Șucu despre rămânerea lui Șumudică pe bancă

„N-am intrat niciodată într-o competiție pe care nu mi-am dorit s-o câștig. Pentru noi, Marius Șumudică e antrenorul Rapidului în acest sezon, cel puțin!

Marius are în acest moment contract cu Rapidul pentru întregul an. Iar în speranța că dânsul dorește, și sunt convins că dorește, noi nu vom face o evaluare a rezultatelor decât la sfârșitul anului. Noi suntem cu toții alături de ei. Cu toții formăm o echipă, cu toții ne sprijinim unii pe ceilalți.

Toți fanii, sunt convins, că înțeleg că Marius Șumudică este aici pe termen lung. Am ales un antrenor competent, experimentat, dedicat și iubitor al Rapidului. Dorim să îi dăm toate șansele de pe Pământ să experimenteze, să facă tot ce găsește de cuviință pentru a ajunge la un rezultat bun.”, a spus Dan Șucu, într-un interviu pentru FC Rapid 1923.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel