Superliga Romaniei Matricardi, cel mai hulit jucător al lui FC Botoşani, crede că va juca mai bine de la meci la meci
Data publicării:
Pe 12 august, FC Botoşani anunţa transferul fundaşului Patricio Matricardi. Ultima dată la FC Voluntari, echipă cu care a şi retrogradat la finalul sezonului trecut, argentinianul a semnat cu moldovenii după instalarea lui Liviu Ciobotariu pe banca tehnică.

FC Botoşani a remizat, scor 1-1, cu Poli Iaşi în ultima etapă, dar Matricardi spune că echipa trebuie să profite de perioada bună. În ultimele trei etape, botoşănenii nu au pierdut, şi au obţinut 2 remize şi o victorie cu FCSB. 

"Da, era loc de mai bine. A fost un meci care s-a terminat egal, dar cred că trebuia să câştigăm 3 puncte. Cred că prima repriză a fost a lor, a doua a noastră. Să zicem totuşi că a fost un rezultat echitabil. 

Echipa acum joacă bine, suntem pe un drum bun şi trebuie să continuăm în acest ritm. Cred că meciul cu Farul va fi foarte, foarte important, trebuie să câştigăm. Trebuie să profităm de perioada bună a echipei. 

Eu mă simt foarte bine la Botoşani. În România mă simt foarte bine, îmi place. La fiecare echipă la care am fost a fost ceva diferit, dar aici mă simt foarte bine. Oraşul e diferit. Voluntari e aproape de Bucureşti, e alt ritm al vieţii, la Mediaş a fost cam ca aici. Dar aici mă simt bine, familia mea este cu mine, s-a acomodat bine", a declarat Matricardi pentru canalul de Youtube al clubului. 

Criticat de mulţi suporteri pentru gafele făcute de la începutul campionatului până acum, Matricardi spune că se simte bine la Botoşani. 

Întrebat dacă este mulţumit de nivelul său de joc, Matricardi a spus că "cred că pot mai mult, cred că de aici pot să cresc în joc, de la meci la meci. Şi cred că va fi mai bine pentru mine, de la o etapă la alta". 

 FC Botoşani a remizat cu Politehnica Iaşi, 1-1 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal.

Gazdele au deschis scorul prin Adrian Chică-Roşă (29), care a fructificat centrarea lui Hervin Ongenda.

Ieşenii au egalat prin Andrei Gheorghiţă (84), după ce portarul grec Giannis Anestis a respins în faţă mingea şutată de Mihai Bordeianu.

Oaspeţii au avut o bară, prin Alin Roman (11).

Şi echipa botoşăneană a avut o ocazie bună de gol, dar portarul Jesus Fernandez a respins şutul expediat de Aldair de la distanţă (48).

Poli Iaşi a obţinut un singur punct în ultimele trei deplasări. FC Botoşani este neînvinsă de patru meciuri, în care are o victorie şi trei egaluri.

În tur, Poli s-a impus cu 1-0, scrie Agerpres.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

logo icon Cele mai citite
Agerpres

Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Agerpres

Răspunsul viral al lui Ion Ţiriac, când a fost întrebat dacă ştie ce este Tik Tok

Agerpres

Radu Drăguşin, lăudat de Ange Postecoglou după Manchester City - Tottenham 0-4

Sursa: Agerpres

Victor Angelescu a anunţat câte transferuri face Rapid, după ce Şumudică a zis că îi vrea pe Ciobotariu şi Drăguş

pixel