Fotbal international Messi a fost făcut "pitic posedat, cu faţă de demon" de un adversar. "A fost cu pumnul la un centimetru de faţa mea"
Data publicării:
Inter Miami a pierdut în prima manşă a Ligii Campionilor CONCACAF, scor 1-2, cu Monterrey, iar la final Messi a avut o reacţie nervoasă la adresa antrenorului secund al celor de la Monterrey. 

Inter Miami a fost învinsă, scor 1-2, în Liga Campionilor CONCACAF, iar Messi ar fi fost aproape să îl lovească pe antrenorul secund al mexicanilor, Nico Sanchez. În vârstă de 38 de ani, antrenorul spune că Messi, care nu a fost nici pe banca de rezerve din cauza unei accidentări, s-a apropiat cu pumnii de faţa sa. 

"Când l-am văzut venind spre mine, părea un pitic posedat, având o față de demon! Când a văzut că nu-l bag în seamă și nici nu îl privesc, s-a supărat mai tare! Avea chef de bătaie. Dar nu cred că a vrut să mă lovească, pentru că ar fi fost o greșeală. M-a avut la un centimetru distanță. Și-a pus pumnul lângă fața mea.

Cred că a căutat mai mult reacția mea decât să mă atingă. N-a existat nicio altercație fizică, ci doar discuții aprinse", a spus Nico Sanchez după meci.

De asemenea, acesta spune că altercaţia a fost filmată, însă cei de la Inter Miami au şters videoclipurile, "pentru că nu îl puneau într-o lumină bună". 

Messi l-a convins pe Lionel Scaloni să rămână selecţionerul Argentinei 

Lionel Scaloni a dezvăluit că discuţiile cu jucătorii importanţi, inclusiv cu Lionel Messi, i-au reaprins entuziasmul de a rămâne antrenorul echipei naţionale de fotbal a Argentinei după un an pe care l-a descris drept dificil, scrie Xinhua.

În noiembrie, Scaloni a dezvăluit că se gândeşte să renunţe la postul de selecţioner al campioanei mondiale, după victoria selecţionatei Albiceleste în faţa Braziliei (1-0), într-un meci din preliminariile CM 2026, pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro.

"Am vorbit cu Leo (Messi) şi cu alţi jucători", a spus Scaloni. "Cu el, pentru că este căpitanul, pentru ceea ce reprezintă. Am vorbit şi cu alţi jucători, cu Angel Di Maria, cu Lautaro (Martinez), (Nicolas) Otamendi, Rodrigo De Paul. Sunt oameni în care am foarte multă încredere, pe care îi iubesc foarte mult. Au fost cu noi din prima zi. Trebuia să vorbesc cu ei şi să-mi împărtăşesc gândurile", a mărturisit Scaloni.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Nou centru sportiv pentru clubul Paris Saint-Germain

Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Laszlo Dioszegi îi acuză pe suporterii dinamovişti că sunt necivilizaţi

pixel