Fotbal international Messi, desemnat cel mai bun jucător în liga de fotbal nord-americană
Data publicării:
Lionel Messi pare că se simte foarte bine în liga de fotbal americană, unde a fost desemnat jucătorul lunii, după reușitele din aprilie.

Messi nu se dezminte nici la aproape 37 de ani

Starul argentinian Lionel Messi (Inter Miami) a fost ales, joi, cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS).

Messi a disputat patru meciuri în această lună şi înscris şase goluri, oferind în acelaşi timp patru pase decisive.

Inter Miami a marcat 12 goluri luna trecută, iar la 10 dintre acestea Messi a avut o contribuție.

Messi are în total 9 goluri marcat în acest sezon, fiind golgheterul la zi în Major League Soccer. El este al doilea de la Inter Miami care primeşte această distincție, după ce atacantul uruguayan Luis Suarez a obținut trofeul pentru luna martie.


Echipa din Florida conduce în Conferința de Est, cu 21 de punct din 11 partide, iar sâmbătă o va înfrunta pe New York Red Bulls, care se află pe locul al treilea, cu 17 puncte (10 jocuri), potrivit Agerpres.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Fotbal international

logo icon Articole similare

Fotbal international Bayern Munchen, victorie cu Augsburg în Bundesliga

Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...



logo icon Cele mai noi articole

Stiri Mesajul lui Denis Alibec, după ce a votat la prezidențiale

Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

Agerpres

România, în urna a treia pentru tragerea la sorţi a grupelor EURO U21

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel