Fotbal international Au fost stabilite sferturile de finală ale Ligii Naţiunilor. Meciuri tari, demne de finale de EURO sau Mondial
Inter Miami, clubul superstarului argentinian Lionel Messi, a confirmat disputarea unui meci amical, pe 1 februarie în Arabia Saudită, împotriva formaţiei Al-Nassr, la care evoluează portughezul Cristiano Ronaldo, informează AFP.
Noul duel, poate ultimul, între cele două legende ale fotbalului era anunţat deja, dar nu şi data acestuia, fixată acum pentru 1 februarie, la Riad.
SURSA: AGERPRES
Pe 29 ianuarie, Inter Miami va juca împotriva unei alte echipe saudite, Al-Hial, cele două meciuri amicale ale americanilor urmând să se deruleze în cadrul Riyadh Season Cup.
Al-Hilal este clubul brazilianului Neymar, fost coechipier cu Messi la FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, însă atacantul paulista nu va juca aproape sigur în amicalul de anul viitor, după o operaţie efectuată în luna noiembrie, în urma unei rupturi de ligamente încrucişate la genunchi.
Lionel Messi (36 de ani), octuplu câştigător al Balonului de Aur, şi Cristiano Ronaldo (38 de ani), care a cucerit la rândul său de cinci ori prestigiosul trofeu acordat celui mai bun fotbalist al planetei, s-au înfruntat direct de 37 de ori pe parcursul carierelor lor, 30 dintre dueluri având loc în El Clasico spaniol, în perioada în care argentinianul juca la FC Barcelona, iar portughezul la Real Madrid, scrie Agerpres.
Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...
Complexul ale cărui costuri s-au ridicat la 300 de...
FC Barcelona a anunțat...
Al doilea golgheter din UEFA...
Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...
FCSB a pierdut în faţa celor...
Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...
George Puşcaş nu a fost chemat...