Homepage Micah Richards a băut 10 beri înainte de un meci, convins că nu va fi titular. Antrenorul, însă, a avut alte planuri cu el
Data publicării:
Micah Richards, fostul fundaş al naţionalei Angliei şi al lui Manchester City, a recunoscut că înainte de un meci din Premier League a băut nu mai puţin de 10 beri. 

"Reveneam după o accidentare, știam că nu voi juca. Am ajuns la hotel în ziua dinaintea meciului și în mod normal ei nu lasă deloc alcool în camere, dar în minibar-ul din camera mea era.

Așa că m-am gândit: 'Dacă abia am revenit după accidentare sigur nu voi juca. Pot bea o bere'. Una, două, trei, iar până mi-am dat seama ajunsesem să beau zece!.

Fizioterapeuții și jucătorii au relații diferite cu antrenorul. De asta medicul și fizioterapeuții încearcă mereu să te protejeze, dacă pot. Le-am spus: 'Mi-am făcut de cap noaptea trecută. Trebuie să găsesc o scuză să nu joc, nu pot face parte din lot'.

Manuel Pellegrini m-a chemat și m-a întrebat: 'Joci sau nu?'. I-am spus: 'Nu sunt pregătit, Mister, coapsa nu s-a refăcut'.

Din fericire, cealaltă rezervă a ajuns să joace", a povestit Micah Richards în cadrul unui podcast. 

În 2020, Micah Richards i-a luat apărarea arbitrului român Sebastian Colţescu, acuzat de rasism 

 Fostul internaţional englez Micah Richards a refuzat să-l acuze de rasism pe arbitrul român Sebastian Colţescu, după ce jucătorii echipelor Paris Saint-Germain şi Istanbul Başakşehir au ieşit de pe teren şi au forţat oprirea meciului de pe stadionul Parc des Princes în cadrul Ligii Campionilor la fotbal, scrie cotidianul The Independent.

Publicaţia britanică reaminteşte incidentul în urma căruia jucătorii campioanei Turciei, urmaţi de cei ai echipei PSG, au luat decizia de a părăsi terenul după eliminarea antrenorului secund al formaţiei din Istanbul, fostul atacant camerunez Pierre Achille Webo, acuzând remarci rasiste din partea arbitrului de rezervă.

Colţescu i-a cerut în min. 16 arbitrului de centru Ovidiu Haţegan să intervină pentru a-l calma pe Webo, care a fost prea vehement la o decizie a arbitrului de centru, potrivit AFP. Colţescu l-a identificat pe antrenorul secund al echipei turce cu termenul de tipul negru, iar Haţegan i-a arătat cartonaşul roşu fostului atacant camerunez.

Webo a protestat, iar atacantul franco-senegalez Demba Ba (rezervă) a coborât din tribună şi l-a acuzat de rasism pe Colţescu, reproşându-i că s-a referit la culoarea pielii lui Webo, întrebându-l dacă ar fi făcut la fel şi dacă era cazul unei persoane albe.

"Demba Ba avea tot dreptul să spună ceea ce a spus. Cred că asta este întreaga problemă din societate, ei (oficialii) încearcă să eticheteze oamenii ca fiind diferiţi", a explica Richards.

"Însă, ca să joc rolul de avocat al diavolului, este dificil, pentru că dacă suntem într-o cameră, aşa cum suntem noi acum, şi cineva spune 'persoana neagră' sau 'cel negru' nu m-aş ofensa din asta, aşa că fără să ştim contextul în care a fost folosit cuvântul, este uşor să sări într-un tren sau altul", a adăugat fostul jucător al lui Manchester City.

"În România, cuvântul respectiv înseamnă negru. Este dificil. Problema este rasismul, când are loc un moment rasist nu ne ocupăm cu adevărat de el, iar atunci când avem ceva care putea fi sau nu, sunt două lucruri diferite. Deci nu putem presupune asta doar pentru că a spus că este rasist. Este ignorant? Probabil. Rasist? Nu sunt sigur, iar asta este doar din dovezile care mi-au fost oferite", a conchis Micah Richards.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Homepage
Tagurile articolului: antrenor  bere  manchester city  micah richards 

logo icon Articole similare

Stiri Medalii pentru România la haltere și lupte

Halterofilul Tiberiu Ionuț Donose a obținut nu mai...



logo icon Cele mai noi articole

Stiri Medalii pentru România la haltere și lupte

Halterofilul Tiberiu Ionuț Donose a obținut nu mai...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Pleacă Dorinel de la Galaţi? Semnal de alarmă după înfrângerea Oţelului cu Slobozia: Sper să nu fie începutul sfârşitului, ca acum 10 ani

Agerpres

Liviu Ciobotariu ştie unde s-a pierdut meciul cu U Cluj. "Le-am reproşat băieţilor"

Imagine de JeppeSmedNielsen de la Pixabay

2 înfrângeri la Trofeul Carpaţi, căpitanul Cristina Laszlo nu e în lot. Ce face România la Europeanul de handbal feminin?

Agerpres

Declaraţie publică a celor de la Real Madrid, după ce s-a aflat că Vini jr nu va lua Balonul de Aur

pixel