Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
A câştigat tot ce se putea la nivel de juniori şi chiar a fost la barajul de promovare în Liga Florilor cu echipa creată la Târgu Mureş. Cu toate astea, Mihaela Evi spune că nu se simte încă pregătită să facă pasul spre senioare.
"M-am gândit foarte mult la asta şi am avut o perioadă în care mi-am dorit, pentru că eram atât de pasionată... La Târgu Mureş am şi reuşit cu generaţia pe care am crescut-o de la baby handbal până la senioare să ajung la barajul de promovare de două ori. Deci, oarecum, eram în contact cu handbalul de sus.
Şi soţul meu antrenează, iar noi suntem oamenii proiectelor pe termen lung. Iar în momentul ăsta, în România, se ştie că în Liga Florilor etapă de etapă se schimbă câte un antrenor. Nu cred că mi s-ar potrivi în momentul ăsta viaţa asta. Sunt cu doi copii, unul e şcolar, cu căţel, cu bunică, şi mi-ar fi foarte greu să mă mut din şase în şase luni, dintr-un oraş în altul, de câte ori se schimbă staff-urile.
Aşa că preferăm proiectele pe termen lung. Şi până la urmă cred că e mai important, sau aşa simt eu, ce fac eu. Pentru că e mai greu să îi călăuzeşti pe copii, să îi înveţi să alerge, să îi convingi că sunt potriviţi pentru lucrul ăsta, că chiar pot face performanţă, decât să lucrezi cu nişte jucătoare care ştiu deja ce au de făcut", a declarat Mihaela Evi pentru DC Sport.
"La handbal feminin nu pot să zic altceva decât Gloria Bistriţa, pentru că aici muncesc. Mă şi identific cu echipa, pentru că avem foarte multe jucătoare românce. La fotbal, tatăl meu a fost stelist, dar de multă vreme nu prea mă uit la fotbal. Băieţelul meu e pasionat de fotbal, aşa că nu ratez nicio şansă să participăm la un meci de fotbal când suntem în zonă", a completat aceasta.
Mihaela Evi, în prezent antrenor la nivel de junioare la Bistriţa, a explicat pentru DC Sport cum se lucrează cu copiii din ziua de azi, care este relaţia cu părinţii acestora, dar şi ce reguli trebuie impuse pentru a putea avea performanţă sportivă.
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
România a pierdut în faţa...
Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...
Cele două state se vor întâlni...
Bayern Munchen a câștigat meciul cu Augsburg.
Vlad Stoica, reales în funcția...