Handbal România pierde cu Olanda la Golden League, ultimul turneu înainte de EURO
România a pierdut în faţa...
Aceasta a făcut referire la prejudecăţile din sport, dar şi la piedicile psihologice care se pun femeilor care intră în antrenorat.
"Înainte de toate, femeie!
Se zice ca dacă vreau sa fiu antrenoare de handbal, nu am voie sa fiu și femeie. Am voie să fiu drăguță și sexy, Dar să nu ma arăt și deșteaptă! Sau sa am și o cariera!
Transformarea mea intr-o femeie n-a fost prea ușoară. Am fost un copil când m-am apucat să antrenez. Un copil plin de pasiune. Și a trebuit să mă maturizez forțat pentru ca aveam alți copii care mă priveau, dar mai ales pentru ca aveam în spate o lume plină de prejudecăți și de reguli care mă făceau mereu să simt că ceea ce îmi doresc eu să fiu nu e ceea ce trebuie să fiu.
Acum îmi vine sa rad când îmi amintesc că la un moment dat nu eram potrivită să antrenez pentru că… purtam blugi rupți sau colanți. Și cât am suferit de fiecare data că nu înțelegeam dacă e o problemă cu mine și felul meu de a fi.
Nu, nu era. Blugii rupți erau exact ce trebuia să port la vârsta pe care o aveam atunci.
Astazi, sunt mai tolerantă cu mine şi mai intolerantă cu tot ce nu-mi dă linişte.
Mă iert pentru că n-am avut curaj să fiu eu însumi, să trăiesc liber și asumat. Dar astazi am tot curajul din lume. Pentru ca sunt FEMEIE!
La mulți ani, femeie! La mulți ani, minune!", a scris Mihaela Evi pe Instagram.
A câştigat tot ce se putea la nivel de juniori şi chiar a fost la barajul de promovare în Liga Florilor cu echipa creată la Târgu Mureş. Cu toate astea, Mihaela Evi spune că nu se simte încă pregătită să facă pasul spre senioare.
"M-am gândit foarte mult la asta şi am avut o perioadă în care mi-am dorit, pentru că eram atât de pasionată... La Târgu Mureş am şi reuşit cu generaţia pe care am crescut-o de la baby handbal până la senioare să ajung la barajul de promovare de două ori. Deci, oarecum, eram în contact cu handbalul de sus.
Şi soţul meu antrenează, iar noi suntem oamenii proiectelor pe termen lung. Iar în momentul ăsta, în România, se ştie că în Liga Florilor etapă de etapă se schimbă câte un antrenor. Nu cred că mi s-ar potrivi în momentul ăsta viaţa asta. Sunt cu doi copii, unul e şcolar, cu căţel, cu bunică, şi mi-ar fi foarte greu să mă mut din şase în şase luni, dintr-un oraş în altul, de câte ori se schimbă staff-urile.
Aşa că preferăm proiectele pe termen lung. Şi până la urmă cred că e mai important, sau aşa simt eu, ce fac eu. Pentru că e mai greu să îi călăuzeşti pe copii, să îi înveţi să alerge, să îi convingi că sunt potriviţi pentru lucrul ăsta, că chiar pot face performanţă, decât să lucrezi cu nişte jucătoare care ştiu deja ce au de făcut", a declarat Mihaela Evi pentru DC Sport.
România a pierdut în faţa...
Spaniolul Carlos Viver şi-ar putea relua locul pe banca...
Cele două state se vor întâlni...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...
Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...