Jocurile Olimpice Obiectivul Federaţiei de Triatlon: 2 sportivi calificaţi la JO2028
Vlad Stoica, reales în funcția...
"E un mix, daca vrei, un mix de așteptări, cu emoție, cu speranță, cu încredere, cu, hai să spun, puțina teamă. Și toate lucrurile astea ne țin conectați. Și nu numai pe mine, ci întreaga echipa de la Comitetul Olimpic. Ne țin conectați la tot ceea ce se întâmplă cu fiecare sportiv, cu fiecare echipă, cu fiecare disciplină, cu fiecare federație. Observăm că în fiecare zi sunt probleme la sportivi, și la cei calificați, și la cei care încă nu s-au calificat. Sunt sportivi cu șanse mai multe, mai mari, cu experiență, deja cu medalii. Sunt campioni mondiali, sunt sportivi care n-au pierdut, știu eu, de 26 de curse, cum e cazul fetelor de la Canotaj. Sunt sportivi care au de luat revanșe, da, cum e cazul lui David Popovici. Sunt sportivi care au ajuns la deplină maturitate, și sportivă, și ca vârstă, și atunci e clar că ne dorim. Și eu personal îmi doresc ca toți sportivii să ajungă pe podium.
Dacă s-ar putea, știu că este foarte greu, dar de aceea particip ori de câte ori am ocazia la Campionatele Mondiale, să vad nivelul disciplinei respective, să înțeleg care este valoarea, nivelul sportivilor noștri și ce șanse au în competiția cea mai importantă, care este la Jocurile Olimpice, știind în același timp că acolo se pot inversa foarte ușor ierarhiile în sporturi care se desfășoară într-o singură zi. Și aici vorbim de scrimă, vorbim de judo, vorbim de sporturi în care pleci dimineața la sală și seara poți să întorci campion olimpic. Sunt discipline care contează o săptămână, 10 zile. Da, încep cu atletismul, știm foarte bine celelalte sporturi, inclusiv canotajul, toate aceste discipline, și de asta spun că e un mixt din acesta de sentimente, dar sunt un tip optimist de felul meu. Sunt un tip care am încredere în sportivi, în oameni", a declarat Mihai Covaliu în cadrul podcastului Drumul Către Medalii, al Agenţiei Naţionale pentru Sport.
"Avem sportivi de valoare, de foarte mare valoare, avem specialiști foarte buni, avem acest - și am să-l spun mereu și e foarte adevărat și foarte real și foarte actual – statement. L-aș pune așa pe frontispiciul fiecărei federații. Și spunea un om care este un tip fabulos și e român, e aici la noi în țară și cel mai bun antrenor din lume, are peste 320 de medalii în toate competițiile, 16 medalii de aur... E vorba despre Octavian Belu. Și spunea ceva extrem de clar, precis și real: că cine face performanță, face ceea ce trebuie, cine nu face performanță, face ceea ce știe", a mai declarat Covaliu.
Vlad Stoica, reales în funcția...
O sportivă de doar 13 ani,...
Statul francez a cheltuit 100...
Căpitanul Farului Constanța a împărtășit cu fanii săi...
Peste 18 milioane de alegători...
Cei doi arbitri români vor fi...