Cupa României Bogdan Cosmescu îi face praf pe cei de la Botoşani după meciul cu Rapid din Cupă: De ce s-au mai prezentat?
Universitatea Craiova vine după o victorie cu FC Rapid, prin care şi-a consolidat locul 2 în clasament. Victoria e cu atât mai importantă cu cât oltenii au fost conduşi cu 1-0 şi au rămas şi în 10 oameni. Mitriţă şi Baiaram au ieşit, însă, la rampă, şi au adus victoria echipei lui Ivaylo Petev cu 2-1.
Cu acelaşi scor s-a impus pe Ion Oblemenco şi Oţelul Galaţi, în duelul cu FC U Craiova 1948, în etapa a doua din playout. Victoria gălăţenilor i-a trimis pe băieţii lui Adrian Mititelu mai aproape de retrogradare decât de cupele europene la care visau la începutul playout-ului.
Mihai Rotaru trage un semnal de alarmă şi spune că echipa sa are antecedente în meciuri cu echipe considerate mai slabe.
”O atmosferă bună după victorie, dar și o atmosferă de maximă seriozitate, de responsabilitate, pentru că urmează cel mai important meci al sezonului de până acum, sfert de finală cu Oțelul Galați în Cupa României. Pentru noi, Cupa este obiectivul principal, Cupa României și podiumul Ligii 1. Suntem în grafic și nu vrem să ratăm vreunul dintre obiective.
Să nu uităm că Hagi a venit cu o echipă de copii și chiar dacă noi am câștigat, până la pauză putea să fie 3-0 pentru Farul. Am avut atunci un Lazar într-o formă excepțională și am reușit să ținem un 0-0 și ulterior să câștigăm. Am jucat la Tunari, Tunarii cu rezervele și am fost conduși până în minutul 93 cu 1-0, ei putând să facă chiar 2-0 și am egalat cu un gol semi-norocos.
Avem niște antecedente, nu mai vorbesc de anul trecut, cu Mirel Rădoi, la Câmpia Turzii, când la 1-0 au avut penalty și am reușit să smulgem un egal. Am avut niște experiențe nefaste, de asta toată lumea trebuie să se trezească și să fie cu ochii ațintiți pe Cupă și să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga meciul de mâine”, a spus Mihai Rotaru, citat de sport.ro.
Oţelul Galaţi şi Universitatea Craiova joacă în sferturile de finală ale Cupei României joi, 4 aprilie, pe stadionul Ion Oblemenco.
Amintim că deja s-a produs o mare surpriză în sferturile Cupei. CFR Cluj a fost eliminată de Corvinul Hunedoara, după un neverosimil 4-0.
Prima etapă a Cupei României a...
Giuleștenii au înregistrat un...