Superliga Romaniei Mihai Stoica se teme că FCSB încă poate pierde titlul
Data publicării:
FCSB a învins Universitatea Craiova cu 2-0 în etapa a treia din playoff şi s-a distanţat la 10 puncte de olteni. FCSB este tot la 10 puncte şi de CFR Cluj, dar şi la 13 faţă de Rapid. 

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, spune, însă, că titlul nu este câştigat încă. Întrebat dacă FCSB are o mână pe trofeu deja, Mihai Stoica a spus, la Orange Sport, că "mi-e frică. Uite, Rapid a pierdut trei meciuri la rând, într-un moment în care nimeni nu se aştepta la asta. Au pierdut 3 meciuri din 3. Şi mai e o chestie. Noi avem 4 meciuri din 7 cu cele mai bune echipe din sezonul regulat, cele care erau pe locurile 2 şi 3. Exact în momentul ăsta, acum 2 ani, CFR s-a prezentat la meciul cu noi cu 8 puncte avans, iar în 2 etape mai aveau 2 puncte avans". 

"Eu am calculat aşa. Dacă una dintre cele 2 echipe care au 10 puncte în spatele face un parcurs de excepţie... şi eu nu presupun 7 din 7, ci să scape 4 puncte, noi ar trebui să facem 14 puncte de acum încolo", a mai declarat Mihai Stoica. 

FCSB are 41 de puncte, Universitatea Craiova şi CFR Cluj au câte 31 de puncte, în timp ce Rapid are 28 de puncte. 

Gigi Becali i-a ironizat pe rapidişti după victoria cu Universitatea Craiova 

”Acum avem 13 puncte, plus cinci de la înjumătățire sunt 18, da? Față de Rapid. Știi ce a zis domnul Șucu, care e prietenul meu? A spus că pentru ei ar fi un mare eșec să termine în spatele FCSB-ului.

Păi, sunt 18 puncte.

Uite ce frumos apare. FCSB 41. Vai, vai, vai. Ce frumos. Nu mai fac glume. O să încerc să iau niște lecții de convorbire, de discurs”, a spus Becali, la Digi Sport.


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei De ce nu s-a adaptat Cătălin Cîrjan la Rapid

Ionuţ Voicu, team-managerul celor de la Rapid, a...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Mircea Lucescu s-a enervat după ce a auzit că şi Suedia se alătură celor din Kosovo la TAS contra României

pixel