Echipa nationala Ultraşii naţionalei cer FRF să facă apel la TAS. Nu sunt de acord cu suspendarea terenului
Vineri seară, echipa națională a României debutează în Liga Națiunilor, sub conducerea lui Mircea Lucescu. Selecționerul se află la primul meci în al doilea mandat ca selecționer, revenind pe banca tehnică a formației după 38 de ani.
Partida dintre Kosovo și România se dispută în această seară, de la ora 21:45, în Priștina.
„Tricolorii” joacă din nou în țara a cărei independență nu este recunoscută de România, într-un meci oficial după aproape 15 luni. Anul trecut, ploaia care a căzut timp de două zile a făcut ca terenul să fie aproape impracticabil la ora meciului, duel presărat cu tensiuni între cele două galerii. Acum, gazdele au schimbat gazonul cu unul hibrid, chiar dacă, deocamdată, suprafața este în mare parte sintetică.
După antrenamentul oficial de joi seară, echipa națională a avut parte de un moment special la sosirea la hotelul din Kosovo. Un grup de militari români detașați la baza NATO din Priștina i-a așteptat pe „tricolori” pentru a-i saluta și a le arăta susținerea. Jucătorii români au fost impresionați de gest și s-au fotografiat alături de militari, oferindu-le autografe și mulțumiri: „Vă mulțumim frumos, suntem alături de voi și vă susținem. Ați făcut România mai frumoasă prin ce ați realizat în Germania”, a fost mesajul transmis de militarii români.
Cele două reprezentative s-au mai întâlnit și în preliminariile Campionatului European de fotbal, scor 0-0 la Priștina și 2-0 la București, în favoarea „tricolorilor”, ambele meciuri fiind presărate cu momente tensionate. Cum statul român nu recunoaște independența Kosovoului față de Serbia, poziție luată de România pentru a preveni crearea unui precedent în cadrul teritoriului țării noastre, suporterii români au afișat mesaje precum „Uniți Sub Tricolor” sau „Kosovo e Serbia”, fapt ce a determinat întreruperea meciului de pe Arena Națională și aplicarea unei serii de sancțiuni asupra selecționatei României.
Atacantul kosovar Vedat Muriqi speră ca atmosfera din meciul de vineri seară să fie diferită față de partida din preliminariile EURO 2024.
„Respectăm România. Mă așteptam și anul trecut să fie o echipa bună, dar au fost și mai buni. Au ajuns până în fazele superioare de la EURO. Am jucat multe meciuri în Turcia, îl știu de acolo.
Este un antrenor important, îi port un mare respect. Îl știu puțin și din punct de vedere tactic. Îi urez succes. Mâine va fi un meci dificil pentru ambele echipe.
Dacă vorbim despre plângeri, cred că a fost decizia bună pentru că știm ce s-a întâmplat în septembrie la București. Cred că sportul ar trebui să unească și nu să dezbine.
Despre plângerea Federației noastre, a fost o decizie bună la momentul respectiv. Sper ca începând de mâine să avem mai mult respect și să fie o altfel de atmosferă”, a spus Vedat Muriqi, la conferința de presă dinaintea meciului.
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 25/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova (0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 21/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 31/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 21/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Iulian CRISTEA (Universitatea Cluj, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 28/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 74/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 59/5), Marius MARIN (Pisa | Italia, 22/0), Darius OLARU (FCSB, 20/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 39/5), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 24/4), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 17/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova | 18/3), Andrei ARTEAN (CFR Cluj | 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 15/3), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 44/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 39/5).
Jucătorii de la „U” Cluj, Alexandru Chipciu (35 de ani) și Iulian Cristea (30 de ani) nu se află pe lista „tricolorilor” pe care se bazează Lucescu în duelul cu kosovarii.
După meciul împotriva Kosovo, România întâlnește Lituania, luni, 9 septembrie, de la ora 21:45, pe Stadionul „Steaua” din București.
FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...
Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...
Olimpiu Moruţan, fotbalistul...
România a pierdut în faţa...
După informaţia conform căreia...