Echipa nationala Mircea Lucescu știe ce a făcut naționala României în meciul cu bulgarii. „Îmi aduc aminte, înainte de Mondialul din 1970...”
Data publicării:
„Il Luce” a explicat prestația „tricolorilor” de marți seară în meciul amical cu selecționata Bulgariei, finalizat cu o remiză albă.

Selecționata României a remizat cu echipa națională a Bulgariei, scor 0-0, marți seara, într-un meci amical jucat pe Stadionul „Steaua” din București. Acesta a reprezentat penultimul test al tricolorilor înaintea Campionatului European din Germania (14 iunie - 14 iulie).

Lucescu: „Se vede că echipa nu s-a întâlnit de mult timp”

Antrenorul român a spus că lipsa timpului petrecut împreună dintre jucătorii naționalei s-a observat în partida de pregătire cu bulgarii, afirmând, totodată, că relevanța unui astfel de meci nu este foarte mare.

„Toată lumea își face probleme. Nimeni nu se duce la europene convins că va putea câștiga. Se vede că echipa nu s-a întâlnit de mult timp.

Nu pot să spun că e suficient timp, meciul de astăzi nu contează. Îmi aduc aminte, înainte de Mondialul din 1970, am făcut egal, 0-0, cu Iugoslavia și tot așa era scepticism. Trebuie să-i înțelegem și pe jucători că e presiune mare de tot.

Nu e vorba de a ieși în evidență, echipa trebuie să iasă în evidență. Au întâlnit o echipă ambițioasă și care a făcut mult pressing”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.

CITEȘTE AICI Ce scriu jurnaliștii ucraineni despre prestația României din meciul amical cu Bulgaria

Și fostul reprezentant al „Generației de Aur”, Ilie Dumitrescu, a analizat evoluția „tricolorilor” din meciul de pregătire de marți seară, spunând ce jucători i-au plăcut în meciul cu bulgarii.

„Mi-a plăcut mult flancul drept”

Ilie Dumitrescu a afirmat că Dennis Man și-a asumat executarea loviturii de la 11 metri întrucât este liderul echipei, numind totodată și jucătorii care i-au plăcut în meci: „Mi-a plăcut mult flancul drept, Rațiu și Man. De asemenea, asocierea foarte bună dintre Drăguș și Răzvan Marin, care l-a găsit foarte bine cu două pase filtrante.”, a spus Ilie Dumitrescu.

Dumitrescu a ținut, totuși, să caracterizeze execuția tânărului de 25 de ani ca fiind lipsită de putere: „Am început bine repriza a doua, când Stanciu a obținut penalty.

Man și-a asumat, este liderul echipei, unul dintre cei mai importanți jucători. A ghicit colțul portarul, dar nu a fost nici puternic executat penalty-ul”, a declarat Ilie Dumitrescu, potrivit digisport.ro


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Echipa nationala

logo icon Articole similare


logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Cristi Ganea recunoaşte: Am greşit când am semnat cu FCSB

Cristi Ganea a jucat la FCSB înainte de a reveni la...

Fotbal international Tuttomercatoweb scrie că Napoli îl vrea pe Andrei Raţiu

Napoli, una dintre echipele despre care se zvoneşte că...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel