Superliga Romaniei Marius Șumudică, despre accederea în play-off a Rapidului: „E un sentiment de fericire”
După victoria Rapidului în...
Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat cum arată echipa rundei a XI-a a Superligii.
„PORTAR
Ștefan Târnovanu (FCSB) - Cinci intervenții dintre care trei incluse în cateegoria „supersave-uri”. A fost declarat „Jucătorul meciului” pentru a patra oară în ultimele șase deplasări ale roș-albaștrilor la Sfântu Gheorghe.
FUNDAȘI
Ricardinho Miranda (Petrolul Ploiești) - A marcat și a deschis drumul prahovenilor spre o victorie categorică, în urma căreia ploieștenii și-au consolidat locul în zona de play-off.
Guilherme Soares (Politehnica Iași) - Pe lângă prestația ireproșabilă din defensivă, a marcat golul victoriei, primul din contul său în Superligă.
Diego Zivulic (Oțelul Galați) - A fost ca un zid în fața adversarilor. A câștigat majoritatea duelurilor în care a fost implicat.
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova) – Două pase decisive, atitudine de căpitan! Prinde pentru a treia oară în acest sezon „Echipa etapei”.
MIJLOCAȘI
Mihnea Rădulescu (Petrolul Ploiești) - Puștiul minune al Petrolului a reușit o dublă, ajungând la patru goluri marcate în sezonul curent.
Dario Canadija (Gloria Buzău) - A blocat din timp multe dintre acțiunile ofensive inițiate de adversari. În plus, a marcat golul în urma căruia buzoienii au obținut prima victorie de pe teren propriu.
Florin Tănase (FCSB) - Primul gol de la revenirea întricoul roș-albaștrilor s-a dovedit a fi unul decisiv. Trebuie remarcatși efortul depus pe toată durata partidei.
ATACANȚI
Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova) - Un fotbalist cu calități tehnice deosebite! Grație dublei din această etapă, Baiaram a ajuns la 24 de goluri în 142 de meciuri jucate în Superligă.
Valentin Costache (UTA Arad) - Utillizat de Mircea Rednic pe un post surpriză, care i-a oferit și mai multe șanse în ofensivă, a contribuit la succesul echipei sale cu un gol și o pasă decisivă.
Eric Omondi (UTA Arad) - Fabulos! Gol și două pase decisive în victoria spectaculoasă izbutită de arădeni în duelul dintre campioanele provinciei.
ANTRENORUL ETAPEI
Mircea Rednic (UTA ARAD) - A pregătit excelent duelul cu CFR. S-a bucurat la final de o victorie importantă, care a pus capăt unei serii cu rezultate mai puțin reușite.”
După victoria Rapidului în...
Liderul actual al Superligii a...
Transferat de FCSB de la...
Radu Constanţea, preşedintele...
Odată cu excluderea lui Aaron...
Actualul antrenor al Oțelului...
După victoria Rapidului în...
Transferat de FCSB de la...
FCSB va evolua împotriva...
Croatul Goran Ivanisevic a...
Liderul actual al Superligii a...