Superliga Romaniei Mircea Rednic revine la conducerea UTA Arad. Cum vede meciul cu Petrolul Ploiești
Data publicării:
UTA Arad primește vizita celor de la Petrolul Ploiești, vineri, 4 octombrie, începând cu ora 18:00.

Antrenorul arădenilor speră să obțină prima victorie de pe teren propriu din actualul sezon, mai ales că elevii săi au reușit să dea lovitura în deplasare, în a XI-a etapă a Superligii, scor 3-1 cu CFR Cluj.

Mircea Rednic: „Vrem să avem continuitate în rezultate”

„Toată lumea e pregătită, toată lumea s-a antrenat ieri, a fost un antrenament mai complet, mai complex. Astăzi vom intra în cantonament pentru meciul de mâine, cu Petrolul. O echipă care e pe val, și-a găsit un nucleu de jucători, o echipă omogenă în ultima perioadă, care joacă și câștigă. Ei sunt foarte periculoși la fazele fixe, dau goluri în ultimele minute, deci din punct de vedere fizic stau bine.

Am înțeles că au ceva probleme, nu știu dacă sunt adevărate sau nu, dar mai mult ca sigur jucătorii sunt preocupați să joace bine, să lase o impresie bună pentru viitor. Eu știu care e atmosfera acolo, că am antrenat acolo. Știu că jucătorii sunt conștienți de importanța meciului, de situația care e acolo.

Pe mine mă interesează să reușim să câștigăm meciul, să avem prima victorie acasă. Am avut șase meciuri acasă și nu am reușit să câștigăm, dar au fost niște meciuri pe muchie de cuțit. Am pierdut, dar am posibilitatea să luăm cel puțin patru puncte, din calculele noastre. E clar că meciul e și mai important, ținând cont că am reușit să câștigăm la (CFR) Cluj, un meci cu o echipă foarte bună. Vrem să avem continuitate în rezultate.” , a spus Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Petrolul Ploiești.

De asemenea, antrenorul arădenilor a discutat și despre starea sa de sănătate, explicând și ceea ce s-a întâmplat, de fapt, după meciul cu CFR Cluj. Mircea Rednic a dezvăluit faptul că nu există niciun conflict între el și galeria echipei, întreaga formație fiind de acord să salute suporterii la finalul unei partide, la centrul terenului, lucru realizat și în meciul contra clujenilor.

„Sunt bine, ieri am făcut control la o săptămână, sunt bine. La CFR mi-a dat cu jumătate de gură să stau pe bancă, iar acum mi-a zis că rezultatele sunt ok. Acum depinde de mine, de cum decid eu. Marți a fost intervenția, joi am ieșit din spital și am venit direct la antrenament. Încă n-am decis (dacă va sta pe bancă la meci), depinde cum mă simt.”, a mai spus Mircea Rednic, care a suferit o nouă intervenție la inimă.

Rednic: „Nu am avut niciun conflict. Noi avem nevoie de public”

„Nu am avut niciun conflict (cu galeria), e un pic artificial. Joi, după ce am ieșit din spital, am avut o discuție cu jucătorii despre problemele pe care le-au avut la meciul cu Poli Iași. Și eu am avut, că m-am enervat, am avut o presiune, dar nu se
compară cu ce a fost anul trecut.

Am decis, grupul, nu eu, ca la meciurile de acasă echipa să meargă la mijlocul terenul și de acolo să salute publicul. Au fost lucruri discutate și hotărâte, nu știu dacă în favoarea noastră sau nu. Au fost câteva meciuri în care unu-doi jucători au fost apostrofați, jigniți de galerie. Am vrut să evităm. La Cluj, s-a întâmplat ca jucătorii să meargă la centrul terenul să salute galeria. Când am coborât de la tribuna oficială, am văzut doi jucători la galerie, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Cineva a luat o decizie pe care nu trebuia să o ia.

M-am dus acolo, le-am mulțumit că ne-au încurajat, că au susținut echipa, iar cei din față au spus că jucătorii le-au întors spatele. M-am uitat pe imagini și nu e adevărat. Au aplaudat și au plecat în vestiar. Le-am spus fanilor că și la meciul cu Iași au procedat la fel, nu am spus că nu au caracter.

M-am dus acolo pentru că am văzut doi jucători la gard, Benga s-a dus să-i spună lui Hrezdac să revină. E o decizie care trebuie respectată. Nu a fost a mea, ci a grupului. Eu sunt sigur că – dacă eram pe bancă – ținând cont de situație, că am câștigat, uiți de tot când câștigi – jucătorii mergeau la galerie. Toată lumea vorbește de farmecul de la Arad, dar farmecul e tot stadionul, nu doar galeria.

Să nu creadă că sunt numai ei. Eu de când am venit aici, jumate din scandările galeriei sunt la adresa lui Meszar. Ceilalți sunt pozitivi și au reacționat foarte bine. Noi avem nevoie de public. Revenind la ceea ce a fost la Cluj, i-am împins pe jucători din fața galeriei pentru că în momentul în care am ajuns eu, nu mai aveau ce căuta acolo. Hrezdac și-a cerut scuze față de colegi, dar el e nou venit, a fost entuziasmat, a făcut un meci extraordinar.

Eu nu sunt supărat pe Benga, dar trebuia să aibă o altă reacție, să le spună fanilor care e decizia echipei. Iar Sorin Rădoi nu i-a înjurat. Să nu facem un caz, nici nu vreau să vorbesc despre ce s-a strigat la adresa mea. Vreau să încheiem acest subiect, eu nu am nimic cu nimeni, am venit aici să antrenez, să-mi fac meseria. De ce să fie o atmosferă ostilă la meciul cu Petrolul? E doar galeria, stadionul e de 8-10.000 de oameni care o să vină. Fiecare are părerea lui, eu îmi cer scuze, îmi pare rău de incidentul de la Cluj.

Toată lumea vorbește despre farmecul de la Arad, dar farmecul e tot stadionul, nu doar galeria. Să nu creadă că sunt numai ei. Eu de când am venit aici, jumate din scandările galeriei sunt la adresa lui Meszar. Ceilalți sunt pozitivi și au reacționat foarte bine. Noi avem nevoie de public. Da, mi se pare corect, vom saluta de la centrul terenului.

Am văzut și declarația lui Ionuț Badea, care a fost aici, este un tip inteligent și mi se pare corect ce a zis. Acum haideți să fim corecți. Noi mergem la galerie, dar acolo stăm cam o jumătate de și ceilalți…Că și ceilalți ar vrea să le mulțumim. Sunt copii care vor să dea cuba cu jucătorii și până stăm acolo, până ne întoarcem, nu mai e nimeni, se duc și oamenii acasă. Pentru moment mi se pare corect să respectăm ceea ce au decis jucătorii, toate echipele fac așa. Vreau să încheiem acest subiect, eu nu am nimic cu nimeni, am venit aici să antrenez, să-mi fac meseria. E mai importantă victoria de mâine decât acum un conflict pe care nu-l văd... a fost o situație.”, a mai declarat Rednic, înainte de meciul cu Petrolul.


Autorul articolului: Iulia Horovei
Categorie: Superliga Romaniei

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Superliga Romaniei Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Rapid o întâlneşte în deplasare pe CFR Cluj, iar Marius...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

Sursa: Agerpres

Alex Pop e dorit de Dinamo, dar Oţelul l-ar putea pierde şi pe Juri Cisotti

Agerpres

David Maftei şi Răzvan Tănasă nu pot juca pentru Oţelul cu Farul. Dorinel Munteanu a anunţat când revin Cisotti şi Cisse

pixel