Fotbal Mircea şi Răzvan Lucescu, analizaţi de Vasile Maftei, jucătorul Rapidului care i-a avut pe ambii antrenori
Data publicării:
Vasile Maftei, fostul căpitan al Rapidului, a spus care sunt principalele diferenţe între Mircea şi Răzvan Lucescu. Maftei a fost antrenat de ambii la Rapid Bucureşti. 

Întrebat ce l-a impresionat la Mircea Lucescu, în perioada în care a lucrat cu el la Rapid, Vasile Maftei a spus că "nu lăsa nimic la voia întâmplării. Era totul pus la punct. Nu existau lucruri de care să nu ştii. Nu se făcea nimic fără ştirea lui. Nu era un antrenor, era un manager, ştia tot. De la masă, de la teren tuns, mingi, echipament, ştia tot. Şi dacă era nevoie să intervină, intervenea". 

Răzvan Lucescu era diferit, spune Maftei. "Cine nu făcea ce trebuia, se elimina singur"

"Răzvan a fost diferit. Mi s-a părut că niciodată nu a vrut să fie la fel ca tatăl său. A vrut el să aibă filozofia lui. Era obsedat de detalii şi el. Poate că a pus mai mult accent pe forţa grupului. Era foarte important pentru Răzvan grupul. Foarte important. Modul cum reacţiona grupul. Nu neapărat modul în care se comporta un jucător. Chiar dacă vedea că un jucător nu e ok, nu îl certa. Era mai important cum reacţiona grupul, să vadă ce facem noi vizavi de celălalt. Construise un grup aşa de puternic încât cei care nu făceau ce trebuiau să facă se eliminau singuri", a mai spus Vasile Maftei la Sportcast cu Sile. 

Răzvan Lucescu este artizanul formaţiei UEFAntastice a Rapidului. În sezonul 2005-2006, giuleştenii au ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei, unde au pierdut în faţa rivalilor locali, Steaua Bucureşti, după două rezultate de egalitate (1-1 în Giuleşti, 0-0 pe Lia Manoliu). Tot în acel sezon, Rapid Bucureşti a câştigat Cupa României. 

Sezonul 2006-2007 a adus un nou trofeu giuleştenilor, tot Cupa României. La o zi după finala Cupei, Răzvan Lucescu a plecat de la Rapid şi a semnat cu FC Braşov. 


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...

Superliga Romaniei Rapid confirmă. Clinton N'Jie NU a primit cartea verde

După apariţia informaţiilor conform cărora Clinton...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei Petrolul, meci de gală cu Vitesse Arnhem la centenar

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Dorinel Munteanu a prefaţat duelul cu Dinamo. Ce le-a cerut jucătorilor

Sursa: Agerpres

HC Rapid îşi aduce antrenor de la Barcelona

Agerpres
EXCLUSIV

Liviu Antal ştie de ce Dorinel Munteanu nu renunţă la cantonamentele la Vatra Dornei. Principalele calităţi ale antrenorului

Agerpres

Raul Rusescu o vede pe Oţelul în playoff. Echipele care nu au nicio şansă

pixel