Fotbal Misterul celor doi Radu Drăguşin
Data publicării:
Transferul lui Radu Drăguşin la Tottenham, iarna trecută, pentru 25 de milioane de euro, plus alte 5 milioane de euro sub formă de bonusuri, a reaprins în România speranţa unui viitor fotbalistic apus. De la Cristi Chivu şi Adrian Mutu nu s-a mai transferat un român pentru asemenea sumă. 

Radu Drăguşin era, la Genoa, stâlpul defensivei, iar evoluţiile de acolo nu doar că l-au adus la echipa naţională, ci nu l-au mai scos din primul XI. Puteam discuta tot timpul de titulari pe alte posturi, însă un lucru era clar: echipa naţională începea cu Radu Drăguşin în mandatul lui Edi Iordănescu. Şi acest lucru pare că se întâmplă şi cu Mircea Lucescu, care îl ţine pe fundaş titular. Iar la naţională, Radu Drăguşin se metamorfozează şi scapă de gafele de la Tottenham. 

Pentru că, să fim sinceri, chiar şi fără să fi fost fotbalişti în activitate şi fără a înţelege, practic, presiunea unui meci, gafele de la Tottenham există. Şi sunt mari! Cu Galatasaray, primul gol marcat de Osimhem a plecat de la gafa lui Drăguşin. E adevărat, era presat, a făcut semn colegilor să nu îi paseze. Dar a preluat cum nu se putea mai prost când a venit mingea la el, a pierdut-o, a şi faultat, iar faza s-a încheiat cu gol. În primul lui meci în Europa League cu Tottenham, a luat cartonaş roşu, pe o fază aproape identică. În campionat, duminică, a fost neatent şi, astfel, responsabil pentru al doilea gol marcat de Ipswich Town în poarta lui Vicario. 

Iar fanii lui Tottenham, aceiaşi care anul trecut îl cereau titular în apărare, pare că s-au săturat de gafele lui şi îl preferă pe Ben Davies. E drept, nu toţi fanii, probabil nici cei majoritari. Dar criticile există. Şi antrenorul nu are cum să nu vadă evoluţiile acestea. 

Radu Drăguşin este, însă, un mister pentru mine. Departe de a mă considera un specialist, nu reuşesc să înţeleg cum putem avea doi Radu Drăguşin. Cel de la naţională e solid, sigur, nu îşi lasă colegii descoperiţi. Cel de la Tottenham pare, însă, temător, timid chiar. Şi asta se vede inclusiv din faptul că la finalul meciului cu Ipswich a fost certat de unii colegi pentru jocul slab. E adevărat, de greşit greşesc toţi fotbaliştii, au făcut-o şi cei foarte mari. Dar când faci asta meci de meci, începi să ridici nişte semne de întrebare, nu? 

E clar, după ultimele meciuri ca titular, că Radu Drăguşin va deveni din nou rezervă după ce Van de Ven îşi revine după accidentare. Şi că vor apărea din nou discuţiile despre un transfer al său, care probabil vor fi respinse de Florin Manea. Acelaşi Florin Manea, impresarul său, care a spus că ar fi mulţumit ca Radu Drăguşin să joace 25 de meciuri sezonul acesta. Depinde, însă, şi cum le joacă. 

Pentru că acelaşi Florin Manea spunea că Radu Drăguşin ar trebui, de la Tottenham, să facă pasul la Real Madrid. Tare mi-e că drumul spre campioana Europei nu e atât de simplu pe cât îl vede impresarul! 

Dar îi ţinem pumnii! Pentru binele carierei lui şi pentru binele naţionalei! 

*acest articol reprezintă o opinie


Autorul articolului: Florin Răvdan
Categorie: Fotbal

logo icon Articole similare

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Fotbal CFC Argeş a învins-o pe FC Voluntari în Liga II

Bogdan Andone a reuşit o nouă victorie pe banca lui CFC...



logo icon Cele mai noi articole

Superliga Romaniei FC Botoşani dă lovitura la ultima fază. Victorie cu FCSB

FC Botoşani a câştigat meciul restant cu FCSB, din tur,...

Handbal Dinamo, zdrobită de Fuchse Berlin în Liga Campionilor

Fuchse Berlin şi-a luat revanşa în faţa lui Dinamo în...


logo icon Cele mai citite
Sursa: Agerpres

Florentin Pera, anunţ despre Cristina Laslo: Nu mai putea fi convocată, a transmis Federaţiei că se retrage de la naţională

Sursa: Agerpres

Semnal de alarmă după meciurile din Liga Naţiunilor: Suntem pe cale să pierdem tot ce am câştigat cu Edi Iordănescu

Sursa: Agerpres

România nu scapă de Kosovo! Un nou duel între două reprezentante ale țărilor

Agerpres

Ţinta setată de Marius Şumudică jucătorilor de la Rapid

pixel